externe

Fostul presedinte peruan, Alberto Fujimori, a murit la varsta de 86 de ani

Alberto Fujimori, care a condus Peru cu o mana de fier din 1990 pana in 2000 si si-a petrecut ultimii ani ai vietii in inchisoare pentru coruptie si crime impotriva umanitatii, a murit miercuri, la Lima, langa familia sa, la varsta de 86 de ani, transmite Reuters.

„Dupa o lunga lupta cu cancerul, tatal nostru, Alberto Fujimori, tocmai a plecat sa-l intalneasca pe Domnul. Cerem celor care l-au iubit sa ne insoteasca in rugaciune pentru odihna vesnica a sufletului sau. Multumim pentru tot, tata!”, au anuntat copiii sai, Keiko, Hiro, Sachie si Kenji Fujimori.

Presedintia Republicii Peru a confirmat „vestea trista”, prezentand „sincere condoleante familiei”. „Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul in pace”, se incheie comunicatul prezidential.

„Ne vom coordona cu familia pentru a le cunoaste dorintele cu privire la funeraliile fostului presedinte”, a indicat seful cabinetului ministerial.

Fostul lider, nascut in Japonia, a fost eliberat in decembrie la ordinul Curtii Constitutionale „din motive umanitare”, in pofida opozitiei justitiei inter-americane, dupa ce a petrecut 16 ani intr-o inchisoare din estul Limei.

Acolo ispasea o pedeapsa de 25 de ani pentru crime impotriva umanitatii, in special pentru doua masacre de civili comise de un escadron al armatei in cadrul luptei impotriva gherilei maoiste din Sendero Luminoso (Calea Luminoasa) la inceputul anilor 1990.

Fostul presedinte supranumit „El Chino” (Chinezul), care a divizat profund tara, a fost internat in spital de mai multe ori in ultimii ani. A fost diagnosticat cu o tumoare maligna in luna mai la limba, unde avea o leziune canceroasa de mai bine de 27 de ani. In 2018, Fujimori a facut public un diagnostic de tumora pulmonara.

Starea lui de sanatate s-a deteriorat rapid in ultimele zile, dupa ce in august finalizase radioterapia la nivelul gurii, au indicat  surse apropiate familiei.

Un preot catolic a sosit miercuri dupa-amiaza la locuinta sa din cartierul San Borja la Lima, unde locuia cu fiica sa cea mare, Keiko Fujimori.

Fujimori a fost vazut ultima data in public pe 5 septembrie, parasind o clinica din cartierul Miraflores, unde a fost supus unei tomografii, dupa cum a dezvaluit el insusi.

Adept al neoliberalismului, Alberto Fujimori a fost un „precursor in America Latina al unui stil de politica”, a declarat pentru AFP analistul politic Augusto Alvarez. Potrivit acestuia, fostul presedinte, care a aparut pe scena publica cu o neasteptata victorie electorala impotriva scriitorului Mario Vargas Llosa, viitor laureat al Premiului Nobel pentru literatura, a promovat un model „autoritar si populist” care a fost reprodus in multe alte tari, atat de miscari de stanga, cat si de dreapta.

Fostul presedinte lasa in urma in tara o imagine contrastanta. Pentru unii, el este omul care a impulsionat cresterea economica a tarii prin politicile sale ultraliberale si a luptat cu succes impotriva gherilelor din Calea Luminoasa (maoista) si Miscarea Revolutionara Tupac Amaru (guevarista).

Altii isi amintesc in special de scandalurile de coruptie si de metodele sale autoritare care i-au adus condamnarea.

Fiica sa Keiko Fujimori a preluat torta politica, dar a esuat de trei ori in al doilea tur al alegerilor prezidentiale. Pe 14 iulie, lidera principalului partid de dreapta al tarii a anuntat ca tatal ei va candida la alegerile prezidentiale din 2026, nestiind daca ea va putea participa deoarece, urmarita penal pentru spalare de bani, Parchetul a cerut 30 de ani de inchisoare impotriva sa.

La inceputul lui august, Peru a aprobat o lege declarand prescrise crimele impotriva umanitatii comise inainte de 2002 de care ar fi putut beneficia Alberto Fujimori.

Aprobata in ciuda unei rezolutii a Curtii Inter-Americane a Drepturilor Omului la mijlocul lui iunie reclamand suspendarea procesului legislativ, de aceasta vor beneficia sute de alti ofiteri acuzati de abuzuri in timpul conflictului intern din anii 1980 si 1990 care a facut aproximativ 69.000 de morti si 21.000 de disparuti.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago