politica

Fostul presedinte al CCR, reactie de sila fata de ministrul Justitiei: „Nu il inteleg, este profesor de drept penal, cum a reusit sa lase doi autodidacti sa faca codurile penale”

Fostul presedinte al Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR), Augustin Zegrean, si-a manifestat, miercuri, regretul fata de adoptarea in Parlament a modificarilor la Codul Penal si Codul de Procedura Penala. Acesta a declarat, pentru Agerpres, ca nu se impunea modificarea actualelor coduri, care, sustine el, au fost adoptate in urma unor „studii serioase si de oameni foarte bine pregatiti”.

„Nu asa se fac codurile penale si de procedura penala. Actualele coduri au fost redactate si adoptate in urma unor studii serioase si de oameni foarte bine pregatiti in domeniul dreptului penal. De data aceasta, nu il inteleg pe domnul ministru al Justitiei, care este profesor de drept penal, cum a reusit sa lase doi autodidacti sa faca Codul penal si Codul de procedura penala. Este regretabil ca s-a ajuns aici. S-a lucrat atat de mult la actualele coduri si, in sfarsit, dupa ani de aplicare, lumea a inceput sa le inteleaga si sa le aprecieze in spiritul si litera lor. Acum se fac praf”, a afirmat Zegrean.

Fostul presedinte al CCR a subliniat ca „politicienii care fac lucrurile astea ar trebui sa se gandeasca in primul rand la oamenii carora li se adreseaza codurile” si sa tina cont de normele de drept internationale.

„Legile trebuie sa fie clare, trebuie sa fie predictibile, trebuie sa fie intelese si de un om care nu are pregatire juridica. Asta spune CEDO, nu spun eu, dar in Romania lucrurile astea nu conteaza. Este regretabil”, a adaugat Augustin Zegrean.

Referindu-se la sesizarea CCR pe tema codurilor penale, Zegrean a precizat ca prerogativele acestei institutii sunt limitate, iar atributul modificarii legii apartine Parlamentului.

„Vrem prea multe de la Curtea Constitutionala. Presiunea asupra Curtii este mult prea mare si sperantele sunt uriase, dar lumea trebuie sa se gandeasca la ce poate sa faca Curtea Constitutionala in astfel de situatii. Curtea nu poate sa faca politica penala. Curtea nu poate sa spuna ca e bine sa fie pedepsita o fapta penala cu inchisoare de la trei luni la trei ani sau de la zece ani la 20 de ani. Asta nu este problema Curtii. E foarte greu sa judeci ca judecator la CCR cand se fac presiuni, cand lumea este in strada”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago