Categories: politica

Un fost ofiter cu rang inalt din SRI tocmai a fost promovat de PSD in fruntea unui judet

Fostul sef al SRI Dambovita, Alexandru Oprea, a fost ales, miercuri, presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Dambovita, dupa ce fostul detinator al functiei, Adrian Tutuianu, a optat pentru functia de senator, in care a fost ales la scrutinul din decembrie.

Alexandru Oprea a fost vicepresedinte al CJ Dambovita si, inca din campania electorala de la parlamentare, PSD a anuntat ca va fi propunerea partidului pentru a-l inlocui pe Adrian Tutuianu, scrie Agerpres.

Oprea, care a avut ca si contracandidat pe liberalul Gabriel Grozavu, fost vicepresedinte al consiliului in mandatul anterior, a obtinut majoritatea voturilor consilierilor, fiind declarat castigator cu 22 de voturi.

Spre deosebire de mandatul anterior, cand presedintele de consiliu judetean se alegea direct de catre alegatori, acum este ales de catre consilieri, din randul lor.

De altfel rezultatul era previzibil, in conditiile in care PSD detine majoritatea in Consiliul Judetean Dambovita, avand 22 de consilieri din totalul de 35.

”Multumesc colegilor care mi-au acordat votul, multumesc colegilor mei din PSD pentru ca m-au mandatat sa fiu candidat pentru aceasta functie. Prioritatea mea va fi ca potentialul judetului sa se transforme in proiecte de anvergura a caror finalitate sa aduca judetului prosperitatea de care are nevoie. Voi face tot posibilul sa transform proiectele judetului in realitate. Printre proiectele importante sunt largirea DN71 Baldana-Targoviste la patru benzi, finalizarea drumurilor de legatura cu Prahova si Ilfov; sunt proiecte mari si o sa urmaresc finalizarea lor”, a spus Alexandru Oprea, dupa obtinerea mandatului de presedinte al CJ Dambovita.

Oprea s-a referit si la proiecte cu finantare de la bugetul de stat si cu fonduri europene: construirea unui stadion si reabilitarea Curtii Domnesti Targoviste, dar si reabilitarea Scolii de Cavalerie.

”Imi propun sa sustin demersurile ca Padina-Pestera sa devina statiune de interes national, voi sustine Universitatea Valahia Targoviste. Voi fi aproape de toate unitatile administrativ teritoriale din judet carora le voi sustine proiectele de dezvoltare”, a mai spus Alexandru Oprea.

Alexandru Oprea a fost sef al SRI Dambovita, administrator public al judetului in mandatul anterior, a fost director interimar al Companiei de Apa Targoviste Dambovita (in perioada cand era administrator al judetului, suspendandu-se din aceasta functie), iar dupa alegerile locale din 2016 a fost ales vicepresedinte al CJ Dambovita. Functia politica a lui Oprea este secretar executiv al PSD Dambovita.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago