Rectorul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative, Remus Pricopie, a afirmat, luni, ca impartaseste punctul de vedere exprimat de ambasadorul Romaniei in SUA, George Maior, cu privire la scrisoarea transmisa de Rudolph Giuliani.
„Impartasesc punctul de vedere exprimat de George Maior, ambasadorul Romaniei in SUA, cu privire la scrisoarea transmisa de Rudolph Giuliani. Este regretabil atunci cand, in spatiul public romanesc, apar astfel de ‘opinii’ care, de fapt, reprezinta strict pozitia unor persoane private si nu pozitia oficiala a Guvernului SUA”, a scris Pricopie, pe Facebook.
Potrivit acestuia, „cel mai probabil, aceste declaratii sunt rodul unor intense activitati de lobby, pentru a promova interesele unor persoane si nu interesul” public al celor doua tari.
„Sunt convins ca, intr-o zi, o sa aflam detaliile acestor scrisori”, a indicat Pricopie.
Ambasadorul Romaniei in SUA, George Maior, a afirmat luni ca Rudolph Giuliani este un personaj „spumos”, iar scrisoarea transmisa de acesta autoritatilor romane reprezinta „expresia unui lobby initiat de anumite forte care sunt interesate de apararea unor personaje de la noi care au avut probleme cu Justitia”.
„Domnul Giuliani este un personaj spumos si extrem de combativ in discutiile din SUA. Nu stiu daca mai este avocatul domnului Trump. Verificati acest lucru. In orice caz, ea (scrisoarea – n.r.) este expresia unui lobby initiat de anumite forte, care sunt interesate de apararea unor personaje de la noi care au avut probleme cu Justitia”, a spus Maior, intrebat despre scrisoarea transmisa de Giuliani presedintelui Klaus Iohannis, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si premierului Viorica Dancila.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…