Categories: news

Fost judecator si ministru al Justitiei, despre ELIBERAREA violatorilor de la Vaslui: „Nu am mai auzit de asa ceva”

Judecarea sub control judiciar a agresorilor din cazul de viol de la Vaslui este fara precedent, pentru ca „lipsirea de libertate a inculpatilor avea drept ratiune exact impiedicarea acestora de a agresa”, a spus miercuri, fostul ministru al Justitiei, Cristian Diaconescu, fost judecator.

„Am fost opt ani judecator in materie penala si, in toata activitatea mea, nu am auzit de vreun magistrat care sa fi pronuntat hotarari, la un viol in grup, de genul celor luate la Vaslui. Pur si simplu nu exista asa ceva. Lipsirea de libertate a inculpatilor avea drept ratiune exact impiedicarea acestora de a agresa, in orice fel, partea vatamata si familia acesteia. Privarea de libertate, in fazele de urmarire penala si judecata, in astfel de cazuri de violenta, nu are nicio legatura cu asa-zisa «diluare a vinovatiei» cum am inteles din presa ca apare in motivarea deciziei judecatorilor de la Vaslui. Toti cei din CSM care ati imbracat roba stiti foarte bine acest lucru! Nu-i asa?”, spune fostul ministru al Justitiei, intr-o postare pe Facebook.

Diaconescu a facut si o remarca la adresa Inspectiei Judiciare din CSM: „Sa nu fim ridicoli. La experienta de mii de dosare pe care sunt convins ca o aveti nu e nevoie de 90 de zile de inspectie pentru a «analiza cazul»”.

„Fiti constienti. In cazul de la Vaslui s-a creat un val enorm de nervozitate publica, uneori cu accente revansarde, care risca sa spulbere inclusiv credibilitatea justitiei. Acest sentiment chiar daca va fi estompat mediatic, in mintea oamenilor nu se va «dilua» fara interventia institutionala adecvata asa cum se intampla oriunde in lume, pentru ca nu este un exercitiu de comunicare, ci dimpotriva un caz tipic de manual la facultatea de drept. Absenta unui raspuns judiciar corect pentru contracararea pericolului social concret al faptei a determinat raspunsul societatii”, a mai comentat fostul ministru al Justitiei, citat de Mediafax.

Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, afirma, referindu-se la cazul celor sapte tineri acuzati de viol in Vaslui si eliberati din arest printr-o decizie a judecatorilor, ca „justitia se face in sala de judecata si doar atat” si ca trebuie asteptate rezultatele Inspectiei Judiciare in acest caz.

„Ce s-a intamplat (in cazul eliberarii celor sapte tineri arestati, initial, pentru viol – n.r.) o sa vedem la momentul finalizarii demersurilor incepute la nivelul Inspectiei Judiciare. Pe de alta parte, nu putem sa uitam ca justitia se face in sala de judecata si doar atat”, a declarat, marti, la Ploiesti, Robert Cazanciuc, intrebat despre cazul celor sapte tineri acuzati ca au violat o eleva pe un camp din Vaslui.

Intrebat ce parere are despre reactia opiniei publice privitoare la acest caz, Cazanciuc a spus ca este „prudent” sa se astepte concluziile Inspectiei Judiciare.

Sapte tineri cu varste cuprinse intre 18 si 27 de ani, din localitatea vasluiana Valeni, sunt judecati, sub control judiciar, dupa ce ar fi sechestrat si violat, timp de mai multe ore, in noiembrie 2014, o eleva de 18 ani, care ulterior a fost transportata la spital. Potrivit cercetarilor facute de anchetatori, adolescenta a fost abuzata sexual in doua randuri, in aceeasi seara, de catre cei sapte tineri.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago