Categories: externe

Flota comuna in Marea Neagra? Ministrul bulgar al Apararii explica ce a cerut Iohannis si de ce nu s-a putut realiza

Ministrul Apararii din Bulgaria a dat detalii despre discutiile purtate cu presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, privind crearea unei flote comune de aparare la Marea Neagra.

Informatiile din presa despre discutiile purtate intre parti au fost contradictorii, nici acum nefiind foarte clar ce s-a negociat.

Ministrul bulgar al Apararii, Nikolai Nencev, a spus, joi, in fata comisiei parlamentare de Aparare, ca partea romana nu s-a referit la o flota comuna, ci la crearea unui grup, noteaza BTV.

„Am primit o propunere din partea Romaniei sa alcatuim un front comun, alaturi de Turcia, pentru intarirea pozitiilor NATO in regiunea Marii Negre. Noi nu am fost de acord cu o astfel de propunere. Am insistat ca, daca o astfel de discutie se poarta, sa se poarte, dar sa fie inclusi experti si organisme politice de la cel mai inalt nivel al NATO”, a spus Nencev in fata comisiei.

Mai tarziu, acesta a declarat jurnalistilor bulgari ca, daca va fi creeat un grup comun inseamna ca cele trei tari vor avea coordonate comune de actiune, insa, daca se alcatuieste o flota comuna, asta presupune conducere iar aceasta coordonare trebuie sa fie asumata de una dintre cele trei tari.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:
Anghel Liviu

Share
Published by
Anghel Liviu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago