Fiul vrajitoarei Norvegia din Chitila a fost arestat. La numai 16 ani a inselat o tanara cu 10.000 de euro
Fiul liderului clanului Sadoveanu si al vrajitoarei Norvegia, din Chitila, a fost arestat la domiciliu de judecatorii din Targu-Neamt, in dosarul in care este acuzat de inselaciune.
„Persoana in cauza a fost prezentata instantei de judecata, fata de aceasta fiind dispusa masura arestului la domiciliu pentru 30 de zile”, a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al IPJ Neamt, subinspectorul Ramona Ciofu.
In varsta de 16 ani, minorul a fost retinut de politistii de investigatii criminale din Targu Neamt, in urma unor perchezitii domiciliare in judetul Ilfov.
„Din cercetari a reiesit ca, in cursul lunii august 2022, o persoana, de 16 ani, avand complicitatea unui tanar, de 20 ani, ambii din judetul Ilfov, ar fi indus in eroare o tanara, de 20 ani, din Pastraveni, sub pretextul ca pentru anumite sume de bani, ar fi realizat diferite ritualuri oculte. Astfel, persoana vatamata ar fi achitat 50.000 lei, pentru realizarea acestor ritualuri. Ulterior, cand aceasta ar fi dorit sa renunte la serviciile prestate de cei doi, acestia i-ar fi adresat in numeroase randuri amenintari cu acte de violenta si cu publicarea in spatiul public a respectivelor ritualuri, cu scopul ca persoana vatamata sa remita in continuare, diferite sume de bani”, declara, marti, purtatorul de cuvant al IPJ Neamt.
In urma perchezitiilor efectuate, au fost descoperite si ridicate mai multe mijloace de proba care privesc posibila activitate infractionala a persoanelor vizate de ancheta, mai multe terminale mobile si 850 euro.
In baza probatoriului administrat, minorul a fost retinut pentru 24 ore iar judecatorii au decis arestul la domiciliu.