Fermierii romani vor protesta vineri impotriva lipsei de solutii ale autoritatilor in criza cerealelor ieftine din Ucraina

news

agricultori, romani, solicitare, guvern, interzicerea importurilor, cereale ucrainene

Criza cerealelor ieftine din Ucraina provoaca proteste ale fermierilor din Romania. Mai multe asociatii profesionale si-au chemat membrii la proteste in mai multe locuri din tara, scrie Obiectiv de Suceava

Fermierii din Forumul Fermierilor si Procesatorilor Profesionisti din Romania (FAPPR) vor protesta vineri, 7 aprilie, in mai multe localitati din Romania, in Vama Siret, in zona Portului Constanta, vama Nadlac si Bucuresti, la sediul Comisiei Europene, nemultumiti de modul in care autoritatile din Romania si de la Bruxelles trateaza problema importurilor masive de cereale din Ucraina.

La randul sau, Clubul Fermierilor Romani a anuntat ca este solidar, contribuie activ si sprijina toate demersurile adresate autoritatilor de la Bucuresti si Bruxelles pentru limitare si compensarea pierderilor fermierilor europeni afectati de importurile de cereale din Ucraina.

Clubul Fermierilor Romani recomanda membrilor sa participe la manifestarile de protest autorizate de catre institutiile abilitate, care se vor desfasura in data de 07 aprilie 2023 in mai multe locuri din tara, conform comunicatelor organizatorilor.

Potrivit Clubului Fermierilor Romani, este necesar si urgent sa se ia decizii politice la nivel inalt pentru repunerea pietei cerealelor intr-o forma reglementata prin corectarea perturbarilor extrem de puternice generate de eliminarea oricaror conditii privind accesul cerealelor din Ucraina pe piata comuna si tranzitarea tarilor membre UE.

Printre solutiile i­den­tificate de Club se numara compensarea pierderilor financiare pe care inca le ge­nereaza deciziile UE privind importurile de cereale din Ucraina si regandirea marilor proiecte europene de reforma, pentru asigurarea unei performante duale a agriculturii: economica – securitatea alimentara si mediu – clima -biodiversitate.

La nivel de tara fermierii au facut numeroase demersuri prin care au atras atentia, de la inceputul razboiului, asupra unor perturbari grave ale pietei interne a cerealelor si oleaginoaselor:

  • – erodarea semnificativa a competitivitatii producatorilor agricoli autohtoni ca urmare a liberalizarii comertului cu marfuri agricole cu Ucraina;
  • – prabusirea preturilor interne (care nu mai acopera nici costurile de productie) si inducerea unor volatilitati foarte mari ale acestora, pe fondul volumelor suplimentare de marfa din Ucraina (situatie devenita acuta mai ales in zonele de granita);
  • – presiunea enorma pe o logistica de transport deja deficitara in Romania, ceea ce a dus la cresterea de 4 – 5 ori a tarifelor de transport, manipulare, navlu, la penuria de mijloace de transport (camioane, vagoane, barje), la escaladarea tarifelor de asigurare;
  • – presiunea pe logistica de stocare, in prezent depozitele din ferme fiind inca pline cu produse agricole nevalorificate, la doar doua luni inainte de noua recolta, din cauza blocarii pietei locale prin importul masiv de cereale si oleaginoase din Ucraina;
  • – alocarea infima, arbitrara si discriminatorie a unor fonduri din rezerva de criza a Uniunii Europene, de mai putin de 18 procente din suma totala antrenata – cand, in fapt, tara noastra a servit drept platforma logistica si a facilitat tranzitul pentru cca 60% din volumele de produse agricole extrase din Ucraina.

“Trebuie sa intelegem ca acei oameni nu vand marfa, scapa in disperare de ea la orice pret. Ei acum vand in pierdere. Europa nu a rezolvat cu aceasta legislatie problema lor, a bagat banii in buzunarele traderilor si multinationalelor”, a declarat la Digi 24 fermierul Tiberiu Stan

“Noi, inainte de a incepe tranzitul, aveam o oferta la grau sau la porumb intre 1,4 – 1,6 lei pe kilogram. La aceasta data a scazut piata de asa maniera ca noi avem acum sub 200 de euro per tona, ceea ce reprezinta undeva la 0,95 – 1,1 lei per kilogram”, a explicat un alt fermier.

“Putem spune ca vom ajunge clar in situatia in care sa ne rugam efectiv de cumparatori si de transportatori sa ne trimita camioane pentru a putea livra marfa. Ori acest lucru va impinge pretul si mai in jos”, spun fermierii revoltati.

Conform statisticilor publicate de guvernul de la Kiev si citate de Digi 24, in tara noastra au intrat, anul trecut, cereale ucrainene in valoare de 1,24 de miliarde de dolari.

Romania, Bulgaria, Polonia, Slovacia si Ungaria au cerut in mod repetat in ultima perioada Uniunii Europene mai multi bani pentru despagubirea fermierilor afectati de importurile masive de produse agricole din Ucraina.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: