Categories: politica

„Este infiorator cum procedati, doar pentru a-l apara pe domnul Dragnea de justitie”. Deputatii PSD si ALDE macelaresc legile Justitiei fara sa tina cont de nimic

Camera Deputatilor a respins, miercuri, propunerile PNL de retrimitere la comisia de specialitate a initiativei legislative de modificare a statutului magistratilor si sesizarea Comisiei de la Venetia asupra acestor modificari.

Deputatul PNL Ioan Cupsa a sustinut, in plen, ca raportul comisiei conduse de social-democratul Florin Iordache, intocmit la propunerea legislativa de modificare a statutului magistratilor, contine trei articole care nu au fost discutate in comisie.

„Un astfel de raport in cinci ani de experienta parlamentara nu mi-a fost dat sa vad. Forma raportului este alta decat cea pe care noi am votat-o, s-au adaugat la textele dezbatute inca cu cel putin 3 articole. Aceste articole nu se regasesc in initiativa legislativa, in nicio propunere si in niciun amendament supus dezbaterii”, a afirmat Cupsa, mentionand ca acest lucru este inacceptabil.

El a adaugat ca, drept urmare, acest raport nu poate fi supus votului, fiind neregulamentar.

„PNL a inteles sa isi insuseasca propunerile asociatiilor profesionale si propunerile au devenit amendamente, ar fi trebuit sa fie gasite la amendamente respinse. Este de asemenea inacceptabil ca nu se regasesc in raport. Propunerea este de retrimitere pentru a indrepta toate neregulile”, a precizat Cupsa.

Propunerea a fost respinsa prin vot. S-au inregistrat 80 de voturi pentru, 137 impotriva si doua abtineri.

Plenul a respins, de asemenea, cu 79 de voturi pentru, 143 impotriva si o abtinere, propunerea liderului deputatilor PNL Raluca Turcan de sesizare a Comisiei de la Venetia in privinta modificarilor facute in comisie la legea statutului judecatorilor si procurorilor.

„Propunem o rezolutie a Camerei Deputatilor prin care sa solicitam avizul Comisiei de la Venetia pe aceasta lege. Va solicitam raspicat. Avem in MCV obligativitatea acestui aviz, macar sa intrati in normalitate. (…) Va solicitam votul sa cerem avizul Comisiei de la Venetia”, a spus Turcan.

Presedintele de sedinta, social-democratul Gabriel Vlase, a precizat ca programul de lucru si ordinea de zi au fost deja votate si nu se mai poate reveni asupra votului.

„Este infiorator cum procedati, doar pentru a-l apara pe domnul Dragnea de justitie”, a replicat Turcan.

Mai multi deputati USR, printre care Cristian Seidler, Claudiu Nasui, Stelian Ion, au invocat, la randul lor, vicii in aplicarea regulamentului in dezbaterea initiativei legislative de modificare a statutului magistratilor legate de procedura de urgenta, de timpul alocat de discutie, toate obiectiile fiind respinse de presedintele de sedinta.

Deputatii au inceput, apoi, dezbaterile asupra modificarilor la statutul magistratilor.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago