Prim-ministrul armean Nikol Pashinyan i-a cerut sambata presedintelui Vladimir Putin sa inceapa consultari ”urgente” cu privire la ajutorul pe care Rusia il poate oferi pentru a asigura securitatea tarii sale, aflata in conflict cu Azerbaidjanul asupra Nagorno-Karabah, relateaza France Presse, citata de Agerpres.
Acest anunt, de natura sa provoace escaladarea conflictului, intervine dupa esecul noilor discutii intre Armenia si Azerbaidjan vizand stabilirea unei incetari a focului.
„Prim-ministrul armean a cerut presedintelui rus sa inceapa consultari urgente pentru a determina natura si cantitatea de ajutor pe care Federatia Rusa il poate oferi Armeniei pentru a-i asigura securitatea”, a anuntat Ministerul de Externe intr-un comunicat.
Rusia are o baza militara in Armenia. Ea este legata de Erevan printr-un tratat de aparare, dar a sustinut in trecut ca acesta nu se extinde la regiunea separatista Nagorno-Karabah.
In scrisoarea sa, Pashinyan a declarat ca luptele se apropie de granitele armene si a acuzat din nou Turcia ca sprijina Azerbaidjanul.
Citand relatiile bune intre cele doua tari si un tratat de prietenie, cooperare si asistenta reciproca care le leaga din 1997, el a solicitat Moscovei ajutor.
Ministrul armean de externe Zohrab Mnatsakanyan si omologul sau azer Djeihun Bairamov s-au intalnit vineri la Geneva intr-o incercare nereusita de a gasi o solutie la criza ce a facut peste 1.250 de morti in putin peste o luna.
Din 27 septembrie, fortele azere si cele din Nagorno-Karabah sustinute de Erevan se confrunta din nou. Pana acum, trei incercari de armistitiu umanitar au fost spulberate.
Nagorno-Karabah a facut secesiune fata de Azerbaidjan in anii 1990, dupa un razboi soldat cu 30.000 de morti si sute de mii de persoane stramutate, aminteste AFP.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…