externe

Elon Musk, criticat pentru ipocrizie, dupa ce i-a cerut miliardarului Vinod Khosla sa-l sustina pe Trump fiindca acesta ii va reduce taxele. „Nu pot accepta depravarea”, i-a replicat liderul de la OpenAI

La scurt timp dupa ce presedintele Joe Biden si-a retras candidatura din cursa prezidentiala din 2024, Vinod Khosla, un capitalist de risc si lider al corporatiei OpenAI, a postat pe X ca Partidul Democrat ar trebui sa aleaga un candidat moderat pentru a-l invinge pe fostul presedinte Donald Trump.

Khosla a postat mai intai ca o conventie deschisa ar putea produce un candidat care l-ar putea invinge „cu usurinta” pe Trump, cum ar fi guvernatorul din Michigan, Gretchen Whitmer, sau guvernatorul din Pennsylvania, Josh Shapiro – dar intr-o postare ulterioara, el a facut apel si la vicepresedintele Kamala Harris sau la guvernatorul din Kentucky, Andy Beshear, sa isi declare candidatura.

El a mentionat ca acesti politicieni ar putea conduce SUA fara ca natiunea sa fie „tinuta ostatica intre extremistii MAGA si extremismul DEI”.

Elon Musk, patronul Tesla, nu a fost impresionat. „Haide, Vinod! Trump/Vance!!!”, a raspuns el, citat de Business Insider.

Musk, care l-a sustinut in totalitate pe Donald Trump sambata trecuta, dupa impuscaturile de la un miting Trump, a fost laudat de fostul presedinte ca fiind un „tip genial” dupa ce a aflat despre planul lui Musk de a dona lunar 45 de milioane de dolari pentru campania sa electorala.

Khosla este un donator democrat care a gazduit o strangere de fonduri pentru Biden in mai si a sustinut-o anterior pe Hillary Clinton in 2016. Acesta a ripostat, mentionand ca ar fi greu sa il sustina pe Trump.

„Mi-e greu sa sustin pe cineva care nu are valori, minte, insala, violeaza, injoseste femeile, uraste imigrantii ca mine”, a raspuns Khosla. „Da, Elon, s-ar putea sa-mi reduca taxele sau sa acorde unele facilitati pentru companiile mele, dar acesta nu este un motiv sa accept depravarea valorilor sale personale.”

Cei doi lideri din domeniul tehnologiei au schimbat mai multe mesaje. Musk a spus ca Partidul Republican a inlocuit Partidul Democrat ca partid care protejeaza libertatile oamenilor.

„Nu sugerez ca Trump este lipsit de defecte, insa avem nevoie de o administratie care este mai probabil sa fie meritocratica si sa promoveze libertatile individuale in detrimentul mainii grele a guvernului”, a scris Musk.

Intr-o alta postare, Khosla l-a etichetat pe Musk, intrebandu-l daca ar fi „dispus sa-l ierte pe Trump pentru ca a incercat sa submineze democratia pe 6 ianuarie si sa promoveze insurectia doar pentru a castiga mai multi bani de la o viitoare administratie Trump, prin companiile lui, Tesla si Space X.”

Musk nu a mai raspuns la aceasta postare.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago