E oficial, PSD-ALDE l-a mazilit pe Constantin. Noii ministri de la Mediu si Relatia cu Parlamentul depun juramantul la Cotroceni
Presedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele privind numirea Gratielei Gavrilescu viceprim-ministru si ministru al Mediului si a lui Viorel Ilie ministru pentru Relatia cu Parlamentul.
De asemenea, seful statului a semnat decretele privind revocarea lui Daniel Constantin din functiile de vicepremier si ministru al Mediului si a Gratielei Gavrilescu din cea de ministru al Mediului.
Ceremonia de investitura a celor doi noi ministri va avea loc la ora 17,00 la Palatul Cotroceni, scrie Agerpres.
Conducerea ALDE a propus-o pentru functia de ministru al Mediului si viceprim-ministru pe Gratiela Gavrilescu, care a detinut portofoliul pentru Relatia cu Parlamentul. Pentru functia de ministru pentru Relatia cu Parlamentul, Biroul Politic Central al partidului l-a nominalizat pe liderul grupului senatorilor ALDE, Viorel Ilie.
Schimbarile din Guvern au aparut dupa ce, in urma cu o saptamana, Biroul Politic Central al Aliantei Liberalilor si Democratilor (ALDE) a decis retragerea sprijinului politic pentru copresedintele formatiunii Daniel Constantin, vicepremier si ministru al Mediului.
Lunea trecuta, premierul Sorin Grindeanu a afirmat ca a discutat cu presedintele Klaus Iohannis in privinta noilor propuneri de ministri, precizand ca asteapta decizia sefului statului.
Ulterior, premierul a anuntat ca l-a revocat din functie pe Daniel Constantin.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook