„Se vor face calcule pentru ramanerea partidului la guvernare. Nimeni din partid nu vrea sa iesim de la guvernare”, a dat asigurari, luni, Liviu Dragnea, inainte de inceperea sedintei Comitetului Executiv al partidului.
„Deci, vom face calcule pentru ramanerea la guvernare. Vom discuta in CEX, unde este practic o structura in care este reprezentat tot partidul si dupa ce o sa discutam in Cex atunci o sa va transmit ce s-a hotarat”, le-a spus el jurnalistilor.
Intrebat daca dorinta de a ramane la guvernare nu inseamna exclusiv mentinerea lui Victor Ponta la Palatul Victoria, Liviu Dragnea a fost destul de evaziv: „Inseamna ca PSD vrea sa ramana la guvernare”.
Sprijinul politic pentru Victor Ponta „va fi unul dintre subiectele discutate astazi”, a precizat liderul interimar al PSD. Intrebat daca se va da un vot in acest sens, a raspuns: „Sigur ca se va vota daca vrem sa ramanem la guvernare sau nu”, dar apoi a adaugat: „Toti membrii vor sa ramanem la guvernare”.
Nu exista un scenariu prin care lui Victor Ponta sa i se retraga sprijinul cu o conditie: ca presedintele sa nominalizeze tot o persoana de la PSD pentru a conduce Guvernul, a dat asigurari presedintele interimar al PSD. In plus, a adaugat el, presedintele nu o sa faca niciodata asta. „Cel putin, eu nu cred. Pana acum avea timp suficient sa o faca”, a mai spus liderul PSD, fara a detalia la ce se refera.
„Am vorbit si ieri cu Victor Ponta, de ziua lui. Ne-am intalnit”, a declarat Liviu Dragnea, dar a lasat sa planeze suspansul: „O sa-l las pe el sa spuna in CEX, n-o sa spun acum ce mi-a spus el mie”.
Intrebat daca la motiunea de cenzura se asteapta sa existe si tradari, Liviu Dragnea a spus ca motiunea nu incurca partidul si este un drept democratic constitutional al opozitiei. „Cred ca ei nu se asteapta ca PSD-ul sa voteze sa-si dea jos propriul guvern. Nu putem face asta”, a subliniat Liviu Dragnea, citat de Digi24.
El a mai spus ca PSD va incerca sa vorbeasca azi, dupa sedinta CEX, si cu colegii de coalitie.
Cat despre candidatura sa la presedintia partidului, Liviu Dragnea a spus ca va face un anunt, dar nu neaparat astazi. Faptul ca deja s-au anuntat candidaturi pentru Congres este foarte bine, inseamna ca PSD-ul este un partid viu, a comentat Liviu Dragnea.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…