externe

Doi ministri britanici acuzati ca-si hartuiesc angajatii

Ministrul britanic al justitiei, Dominic Raab, este acuzat ca si-a hartuit personalul, in contextul in care un alt ministru a demisionat din motive similare in cursul acestei saptamani, informeaza The Guardian.

Odata cu numirea lui Dominic Raab luna trecuta in fruntea ministerului, unor functionari li s-a oferit o „portita de iesire”, pe fondul ingrijorarii ca unii erau inca traumatizati de comportamentul lui din perioada anterioara cand a fost ministru, in guvernul condus de Boris Johnson.

Mai multe surse au declarat pentru The Guardian ca aproximativ 15 membri ai personalului au fost dusi intr-o camera in care au recunoscut ca sunt ingrijorati de comportamentul sau si le-a fost oferita optiunea de a-si schimba locul de munca.

S-a spus ca unii dintre ei au plans in timpul intalnirii si, ulterior, cativa au decis sa se mute pe alte posturi din minister, unul spunand ca se gandeste sa plece de tot.

Potrivit cotidianului britanic, personalul ministerului a descris o „cultura a fricii” in cadrul serviciului condus de un barbat „nepoliticos” si „agresiv”. „Nu era doar neprofesionist, era un tiran”.

La randul sau, tabloidul The Sun arata ca, in timpul unei reuniuni, intr-un acces de manie, Raab ar fi aruncat cu rosii, ceea ce purtatorul sau de cuvant a calificat drept un „nonsens”, subliniind ca „Dominic lucreaza dur si asteapta mult de la echipa sa si de la el insusi”.

Aceste acuzatii provoaca semne de intrebare asupra alegerii echipei lui Rishi Sunak intr-un moment al numirii echipei sale guvernamentale, opozitia laburista cerand explicatii premierului.

Marti seara deja, ministrul britanic fara portofoliu Gavin Williamson isi anuntase demisia dupa acuzatii de hartuire.

El l-ar fi insultat pe fostul responsabil cu disciplina deputatilor conservatori, plangandu-se ca nu a fost invitat la funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Altii sustin ca el ar fi spus unui functionar „sa-si taie gatul” si „sa se arunce pe fereastra”.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago