politica

Doamna Olguta anunta ca agresiunile impotriva lui Nicusor Dan vor continua: „Baietas, ai uitat ce le faceati deputatilor PSD?”

Deputatul PSD Lia Olguta Vasilescu il anunta pe Nicusor Dan ca se va confrunta cu noi tulburari la conferintele sale de presa din partea pesedistilor. „Baietas, e o vorba in popor: ce tie nu-ti place, altuia nu-i face! Mai tii minte cand stateai atarnat de tribuna parlamentului cu pancarta de gat si nu ii lasai pe deputatii PSD sa vorbeasca?”, anunta Vasilescu.

„Nicusor Dan plange de mama focului pe la tv ca se comporta si altii cu el cum se comporta USR cu ai nostri pe vremea cand era el presedinte acolo. ‘Cer bun simt de la viceprimarul Capitalei. Ar trebui sa isi exprime punctul de vedere fara sa deranjeze’.

Baietas, e o vorba in popor: ce tie nu-ti place, altuia nu-i face! Mai tii minte cand stateai atarnat de tribuna parlamentului cu pancarta de gat si nu ii lasai pe deputatii PSD sa vorbeasca? Sau cum mergeai peste ei in conferinte de presa? Ai uitat? O sa-ti mai amintesti din cand in cand… Si o sa simti ce simteau si aia pe care ii atacai cu haita ta….

Apropo! Ieri, un parlamentar USR cerea de la tribuna sa i se adreseze ceilalti cu respect. Altul care ne baga telefonul in ochi si punea muzica la maxim la boxe, in comisiile parlamentare, cat sa nu se poata lucra… Nici macar nu il jignise cineva! Dupa ce au facut pe revolutionarii din popor, acum s-au descoperit brusc de vita nobila si pretind sa li te adresezi ca la boieri… Poate va luati si o camasa pe voi si puneti o cravata la ea, daca tot veniti sa vorbiti in parlament si mai pretindeti si respect!”, a scris Olguta Vasilescu pe Facebook.

PSD s-a dedat, joi, la o noua actiune huliganica in timpul unei conferinte de presa a lui Nicusor Dan. Primarul PSD al Sectorului 5, Daniel Florea, a trimis mai multe basculante ale companiei de salubritate, inscriptionate cu initialele sale (DF), pentru a claxona in timpul conferintei.

Soferii au parcat masinile de salubritate in spatele lui Nicusor Dan, in timp ce acesta facea declaratii, si au inceput sa claxoneze. Nicusor Dan a continuat insa sa vorbeasca, desi soferii faceau un vacarm asurzitor. Mai mult, la un moment dat au aruncat si cu dezinfectant catre jurnalisti.

„De ce Politia Locala nu asigura ordinea publica? PSD nu accepta ca altcineva sa aiba un alt punct de vedere diferit. Va amintiti de mineriade. Voi face o plangere la politia nationala impotriva primarului Sectorului 5 si a sefului companiei de salubritate. Au perturbat linistea publica”, a declarat Nicusor Dan la finalul conferintei.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago