Un personaj important care a avut un rol esential in incercarea de musamalizare a scandalului de la spitalul „Sf Spiridon” a fost Mihai Cornel Traian Dimitriu, (foto stanga) directorul medical al unitatii. Pe 17 mai 2024, Dimitriu trimitea o scrisoare de infierare a doua angajate ale spitalului catre Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania (OAMGMAMR).
Cele doua „tinte” ale doctorului Dimitriu erau Camelia Stamatoiu, director de ingrijiri si Elena Voicu, medic ATI, angajate care au sesizat procurorii cu privire la cele 17 decese suspecte si care au fost concediate intre timp de conducerea spitalului. Ambele, au atacat in instanta deciziile de concediere.
Dimitriu sustine in demersul sau ca cele doua angajate afecteaza imaginea spitalului, a asistentelor si a medicilor din intreaga tara. „Subsemnatul, Conf. Dr. Mihai Dimitriu, director medical al Spitalului Clinic de Urgenta „Sf. Pantelimon” din Bucuresti, va aduc la cunostinta faptul ca As. Stamatoiu Camelia, director de ingrijiri in cadrul SCUSPB continua permanent si in modul cel mai agresiv campania de hartuire zilnica a subalternilor, a asistentilor medicali si a altor categorii de salariati din spital, amenintandu-i pe angajatii care fac sau semneaza inscrisuri referitare la ea si la faptele ei (indiferent daca este vorba despre inscrisuri catre OAMGMAMR, catre conducerea spitalului, catre Ministerul Sanatatii sau catre organele judiciare) cu „repercusiuni severe” si „dat in judecata”.
Dimitriu mai arata pe 17 mai, inainte de a incepe urmarirea penala in dosarul Sf Pantelimon ca „atat personal cat si prin colaborare infractionala cu interpusi si cu Dr. Elena Voicu continua sa sustraga fara drept si incalcand grav secretul medical si legislatia in vigoare date medicale, date cu caracter personal si secrete de serviciu, date pe care le transmite (denaturant si falsificat) atat fizic, cat si in format digital presei de scandal pentru a defaima imaginea spitalului, a medicilor ATI din spital si pe cea a conducerii acestuia. Va rog insistent sa judecati cu celeritate faptele total nedeontologice ale As. Stamatoiu Camelia si sa dispuneti urgent toate masurile legale ce se impun.
Inchei prin a va atrage inca odata atentia ca in fiecare zi in care profeseaza, As. Stamatoiu Camelia incalca grav prevederile Codului deontologic al OAMGMAMR si defaimeaza ireversibil imaginea profesionala a medicilor si asistentilor medicali din spital si din intreaga tara”, arata Dimitriu in sesizare.
El continua si arata ca „hartuirea ei psihologica este permanenta, iar colegii hartuiti ameninta ca vor pleca din spital. Presiunea permanenta si hartuirea psiho-emotionala la care Stamatoiu Camelia isi expune in mod deliberat colegii si subalternii afecteaza grav functionarea colectivului, siguranta pacientilor aflati in ingrijirea acestui colectiv”.
Citeste mai mult pe presshub.ro.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…