politica

Dincu lauda dictatura din Qatar: „Respect, este un exemplu si pentru noi, romanii”. CTP: „Qatar e o dictatura teocratica la fel de cruda ca aceea din Iran”

Presedintele Consiliului National al PSD, Vasile Dincu, a laudat intr-o postare pe Facebook regimul din Qatar chiar in plin scandal de coruptie in care sunt implicati oficiali din aceasta tara si parlamentari europeni. Dincu mentioneaza ca a fost prezent la Qatar din „pasiune pentru sportul rege”.

„Se vorbeste foarte mult, in zilele acestea, despre coruptia unor politicieni europeni in raport cu politicile de influentare qatareze. Pentru cei care au ajuns in Qatar la Campionatul Mondial de Fotbal poate parea usor nedrept ca dezbaterea publica din jurul acestui eveniment sa fie monopolizata de aspectele negative care au fost descoperite in legatura cu organizarea celui mai important eveniment fotbalistic din ultimii ani. Si asta nu pentru ca ar fi de tolerat coruptia, ea trebuie pedepsita de cei cu responsabilitati in acest domeniu, dar si de institutiile europene care, poate, au nevoie de proceduri interne mai ferme pentru transparenta si responsabilitate, ci pentru ca cei care au ajuns aici vad ca aceasta tara arata o realitate coplesitoare.

Qatarul realizeaza o organizare apropiata de perfectiune pentru o competitie mondiala intr-un sport in care tara nu are traditie, dar pe care a organizat-o cu o precizie de metronom. Suporterii nu sunt inghesuiti ca vitele in tarcuri, asa cum se intampla uneori la competitii internationale, ci sunt tratati cu respect si li se ofera toate conditiile. Planurile de mobilitate de la si inspre stadioane sunt realizate cu o infrastructura imensa, greu de gasit in alta parte. Fotbalul este celebrat pe toate suprafetele publice disponibile, toata tara a devenit un urias fan zone. Pentru acest eveniment s-au construit cartiere intregi, bulevarde care inca miros a santier si infrastructuri pentru sport conexe care sigur vor furniza si campioni din Qatar. Langa stadioane sunt bazine olimpice sau sali de sport cum nu se gasesc nicaieri in lume.

Poate ca o parte dintre aceste lucrari au fost realizate pentru branding international, dar partea cea mai importanta tine, cred eu, si de o profunda schimbare culturala. Este vorba despre incurajarea oamenilor sa faca sport. Qatarezii vor sa depaseasca o traditie austera si veche, cupland poporul la cele mai noi batalii dintre natiuni si competitie cu celelalte tari din golf.

Cand am plecat spre aceasta tara, pe care nu o vizitasem pana acum, am avut ceva emotii legate de lipsa de experienta in a gestiona zbuciumul pasionatilor de sportul ‘rege’. In scurt timp am avut sentimentul ca totul se invata, ca poti sa arzi etape.

Din aceasta perspectiva, Qatar este un exemplu poate chiar si pentru noi, romanii; poate ca nu trebuie sa acceptam ideea ca suntem prizonieri ai istoriei. Totul este sa vrei, sa ai oameni, dar sa ai si un proiect. Daca proiectul este mai slab, este posibil sa fie salvat de oameni, dar daca nu ai nici proiect, iar oamenii de stat sunt slabi, atunci esti chiar condamnat.

Qatarul este un exemplu pentru modalitatile in care poti sa te proiectezi, ca tara, in viitor. Cu curaj, forta si decizie. Echipa de fotbal a acestei tari nu a castigat niciun meci la World Cup 2022, dar tara lor a castigat imens.

Respect, Qatar!

PS. Nu am calatorit in Qatar pe banii lor, ci m-a impins spre acest eveniment pasiunea mea pentru sportul rege”, a scris Dincu pe Facebook.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu este de o cu totul alta parere, afirmand ca Qatar este o dictatura asemanatoare cu cea din Iran.

„Qatar e o dictatura teocratica la fel de cruda ca aceea din Iran, doar ca nu atat de vizibila. Fotbalistii iranieni care nu sunt pe linie cu regimul ucigas au probleme in a fi convocati la echipa nationala. Qatarul, in schimb, gratie FIFA, e gazda Cupei Mondiale.

Cum? Pe bani grei. Emirul si seicii din Qatar au ‘cointeresat’  membrii FIFA atat pe persoana fizica, cat si la nivel de tara, ca sa se faca uitate incalcarile grave ale drepturilor omului, asuprirea femeilor si homosexualilor, tratarea ca sclavi a numarului urias de muncitori straini.

Stadioanele nou-construite pentru Campionatul Mondial au la temelie, asemenea Casei Poporului din Romania, morti si mutilati fara numar”, a subliniat CTP.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago