Categories: analize

Dezastru economico-politic in Venezuela, rusii sunt cu sufletul la gura. De ce are emotii Kremlinul

Petrol, coruptie si saracie – e mare tentatia de a face o comparatie intre Rusia si Venezuela. Ambele au de suferit din cauza crizei petrolului si a regimurilor autoritare care le conduc.

Lumea este ocupata, momentan, cu tot felul de lucruri si aproape ca nu da nimeni atentie celor ce se intampla in Venezuela. Tara sud-americana, cu o populatie de 30 de milioane de locuitori, este pe marginea prapastiei, fiind intr-o profunda criza politica si economica.

Prabusirea miracolului venezuelean

Conform datelor FMI, inflatia in Venezuela, in acest an, va ajunge la 720%. In afara de asta, in tara cu unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume, este penurie de produse alimentare iar populatia este supusa si unei rationalizari a energiei. O parte din angajatii statului lucreaza doar cate doua zile pe saptamana, pentru ca nu exista bani pentru salarii, iar scolile, de asemenea, functioneaza dupa un orar redus, arata Deutsche Welle.

Preturile scazute ale petrolului au lovit din plin bugetul Venezuelei si regimul urmasului lui Hugo Chavez, presedintele Nicolas Maduro. De fapt, „miracolul venezuelean” se baza pe impartirea masiva de bani catre cele mai sarace paturi ale societatii, care continua sa sustina „socialismul lui Bolivar”.

Opozitia democratica din Venezuela detine majoritatea in Parlament. Ea incearca sa organizeze un referendum pentru demiterea lui Maduro si sustinerea de noi alegeri prezidentiale. Insa, pentru a ajunge in acest punct, opozitia trebuie sa treaca printr-o procedura extrem de complicata care poate fi blocata oricand de Curtea Suprema, instanta formata, cu preponderenta, din judecatori numiti politic de Maduro.

Presedintele a instituit, practic, un regim prezidential si nu da nicio atentie Parlamentului. Bande de huligani, acontati de Guvern, ataca opozitia in cadrul mitingurilor organizate de aceasta, ameninta opozanti ai regimului: politicieni, jurnalisti si oameni de afaceri. De la sfarsitul anului trecut, cand opozitia a castigat majoritatea in Parlament, in Venezuela, de facto, are loc un razboi rece civil.

O privire de la Moscova

De la Moscova, evenimentele din Venezuela sunt privite cu o mare ingrijorare. Regimul de la Caracas a fost pentru Rusia parte a fronului global antiamerican si un aliat de nadejde in lupta pentru puterea mondiala cu Washington. Pentru concernul de stat Rosneft, Venezuela este una dintre tarile cheie in care au fost investiti miliarde de dolari.

De fapt, Rosneft nu ar avea nimic impotriva, daca ar putea profita de pe urma actualei situatii. Pentru 500 de milioane de dolari, Rosneft a cumparat, in februarie anul acesta, 20 de procente din actiunile companiei petroliere de stat venezuelene.

Afacerea a starnit o adevarata furtuna in Parlamentul de la Caracas. Deputatii l-au acuzat pe Maduro ca vinde tara pentru a isi sustine regimul. Daca „regimul chavist” cade, ceea ce este foarte probabil, multe dintre intelegerile cu Rusia vor fi revizuite si, probabil, schimbate. Fara indoiala, o asemenea evolutie a lucrurilor va fi perpetuata propagandistic de Kremlin ca o actiune a Washingtonului de schimbare a regimului, desi nu SUA, ci Chavez, Maduro si sustinatorii lor au condus tara catastrofal.

Acestia au distrus afacerile private si au adus tara la sapa de lemn. Conform unor date ale opozitiei, acestia au transferat in firme off-shore din strainatate intre 300 si 400 miliarde de dolari din vanzarile de petrol.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
Anghel Liviu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago