news

Depozitiile martorilor nu conteaza? Politia anunta ca acum nu stie cine este vinovat de accident

IPJ Arges informeaza vineri, referitor la incidentul petrecut pe raza comunei Cotmeana joi, in care a fost implicat si Daniel Chitoiu, ca la acest moment se desfasoara cercetari ”in rem”, au fost audiati mai multi martori, iar o concluzie referitoare la vinovatia certa a unei anumite persoane nu poate face obiectul unei comunicari preliminare.

„La acest moment se desfasoara cercetari ‘in rem’ (fata de fapta, principiu juridic ce sta la baza activitatii de cercetare penala), in urma evenimentului rutier care s-a soldat cu decesul a doua persoane si ranirea altor doua, fiind intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, conform art. 192 si 196 din Codul Penal. Activitatea de cercetare penala se desfasoara sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Pitesti, cercetarile fiind in curs la acest moment”, se mentioneaza in precizarea transmisa de IPJ Arges.

Reprezentantii IPJ Arges subliniaza ca eventualele concluzii trase din audierea martorilor nu pot face, la acest moment, obiectul comunicarii publice.

„Avand in vedere acest aspect, putem confirma ca in cauza au fost audiate mai multe persoane in calitate de martor, insa aspectele precizate de persoanele respective si eventualele concluzii fac obiectul cercetarilor, neputand face, la acest moment, si obiectul comunicarii publice. O concluzie referitor la vinovatia certa a unei anume persoane nu poate face obiectul unei comunicari preliminare, fiind necesara parcurgerea etapelor procesului penal, urmand ca, comunicarea sa se faca in dinamica, conform legislatiei. Totodata, reamintim ca in situatia evenimentelor rutiere, este relevanta doar calitatea de participant la trafic implicat in evenimentul rutier ce face obiectul verificarilor, iar masurile legale sunt luate in functie de urmarile acestuia”, se mai mentioneaza in informarea IPJ Arges.

IGPR vorbeste insa despre o „coliziune frontala”.

”Cu privire la eventuale concluzii, reamintim ca, dupa primele momente ale producerii evenimentului rutier, nu s-a putut stabili, preliminar, care este mecanismul exact, fiind cunoscut doar faptul ca acesta a constat intr-o coliziune frontala, ca urmare a patrunderii pe contrasens, neputand fi stabilit, din primele verificari, care dintre cele doua autoturisme ar fi vinovat”, anunta IGPR.

Fostul ministru Daniel Chitoiu, secretar general al ALDE, a fost implicat joi in accidentul rutier petrecut pe DN 7 Pitesti – Ramnicu Valcea, in zona localitatii Zamfiresti din judetul Arges.

Presedintele Sindicatului National al Agentilor de Politie, Iulian Surugiu, a afirmat, vineri, ca accidentul de pe DN 7, din judetul Arges, in care fostul ministru Daniel Chitoiu a fost ranit a fost provocat chiar de el. ”Nu se stie din ce motiv a parasit masina ministrului banda pe care circula, sunt mai multe ipoteze”, a precizat Surugiu.

”Cercetarea la fata locului s-a terminat inca de ieri si s-a stabilit cu certitudine ca masina condusa de ministru a parasit sensul de mers si a intrat in masina care circula regulamentar, iar din pacate conducatorul auto care a decedat nu a avut o reactie sau poate nu a avut nici unde sa traga dreapta pentru a evita coliziunea”, a declarat, vineri, la Digi 24, presedintele Sindicatului National al Agentilor de Politie, Iulian Surugiu.

Acesta a explicat ca, deocamdata, nu se cunoaste motivul pentru care masina a intrat pe sensul opus.

”Nu se stie din ce motiv a parasit masina ministrului banda pe care circula, sunt mai multe ipoteze, probabil ca in cateva zile vom afla ce s-a intamplat”, a mai spus Surugiu.

Acesta a explicat ca Daniel Chitoiu este internat la Spitalul Floreasca, dar ca in doua-trei zile va putea fi externat si va fi audiat.

Joi, un accident grav s-a produs pe DN 7, in judetul Arges. Un barbat de 82 de ani a murit pe loc si trei persoane au fost ranite, intre care fostul ministru Daniel Chitoiu. Ulterior, o femeie de 73 de ani a murit la spital.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago