Categories: news

Demonstratie de forta RATATA a Rusiei chiar de Ziua Marinei. Vezi lansare ESUATA a unei rachete in Crimeea

Ziua Marinei, sarbatorita anual in Rusia in ultima duminica a lunii iulie, a fost un nou prilej pentru Putin de a face parada de forta militara a tarii si de a anunta o noua doctrina marina, adaptata la expansiunea „inadmisibila” a NATO.

Vase de razboi, submarine, avioane de lupta si trupe au fost desfasurate in porturile importante de pe tot cuprinsul Rusiei.

Vladimir Putin a participat la exercitiile din enclava Kaliningrad, aflata la Marea Baltica, intre doua state NATO.

In Crimeea, anexata de la Ucraina, au participat la festivitati 20 de nave, 35 de aparate de zbor, 10 vase auxiliare si 21 de unitati ale apararii de coasta. Insa lansarea esuata a unei rachete a acoperit de ridicol exercitiile.

Intarirea pozitiilor strategice ale fortelor maritime ruse in Marea Neagra, precum si mentinerea unei prezente in Atlantic si in Mediterana figureaza printre principalele orientari ale noii „doctrine maritime” a Rusiei, actualizata pentru a tine cont de expansiunea ‘inadmisibila’ a NATO la frontierele sale, se arata intr-un document postat duminica pe site-ul Kremlinului.

Acest document este facut public la cateva luni dupa anuntarea noii doctrine militare a Rusiei, ca reactie deja la intarirea capacitatilor Aliantei Atlantice in Europa centrala, in contextul unor tensiuni inedite, de la sfarsitul Razboiului Rece, intre Moscova si Occident pe fondul crizei ucrainene, noteaza AFP.

Noua ‘doctrina maritima’, un document de 46 de pagini, califica ca ‘inadmisibile proiectele de deplasare a infrastructurilor militare ale Aliantei catre frontierele Rusiei’.

Textul stabileste in special obiectivul de ‘dezvoltare a infrastructurilor’ Flotei Marii Negre in Crimeea, peninsula anexata in martie 2014 la Rusia. Tot pentru regiunea Marii Negre, documentul prevede ‘reconstituirea accelerata si completa a pozitiilor strategice ale Rusiei, sustinerea pacii si stabilitatii’.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a precizat ca ‘accentul este pus pe Atlantic si Arctica’. ‘Atentia noastra data Atlanticului este justificata de extinderea NATO catre Est’, a declarat Rogozin, citat de agentiile de presa ruse.

Referitor la zona Atlanticului, noua doctrina vizeaza ‘garantarea unei prezente militare navale suficiente a Rusiei in regiune’. Acelasi scop este urmarit si pentru Mediterana, cu o desfasurare ‘permanenta’.

Pentru Arctica, unde autoritatile ruse mizeaza pe productia de hidrocarburi, Moscova are in vedere ‘reducerea amenintarilor la securitatea nationala si garantarea stabilitatii strategice’. Documentul prevede ‘desfasurarea de forte ale Flotei Nordului’.

‘Aceste schimbari arata ca Rusia acorda o atentie speciala intaririi potentialului sau naval in Arctica si Atlantic pentru a contracara (prezenta) NATO’, a comentat expertul militar Alexandr Golt la postul de radio Eho Moskvi (Ecoul Moscovei), potrivit AFP. Dar, ‘fara intarirea decisiva a capacitatilor Flotei, toate acestea nu au sens’, a adaugat el.

NATO, care acuza Moscova de trimiterea de soldati in estul separatist al Ucrainei, a decis in februarie sa-si consolideze apararea pe flancul sau estic, prin crearea unei noi forte de reactie rapida de 5.000 de militari si a sase centre de comanda si control in Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia si Romania, aminteste AFP.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago