externe

Decizie istorica la COP27: acord privind crearea unui fond dedicat tarilor sarace afectate de incalzirea globala

Participantii la summitul COP27 din Egipt au ajuns, sambata, la un acord cu privire la problema finantarii tarilor sarace afectate de dezastre cauzate de schimbarile climatice, dar duminica au incheiat discutiile maraton despre clima cu un acord care, incontinuare nu abordeaza cauza principala a incalzirii globale – arderea combustibililor fosili, potrivit AP.

Decizia, care se concentreaza pe impactul schimbarilor climatice, stabileste un fond pentru ceea ce negociatorii numesc „pierderi si daune”. Este un mare castig pentru natiunile mai sarace, care au cerut de mult timp sume de bani, uneori privite ca reparatii pentru ca sunt adesea victimele inundatiilor, secetelor, valurilor de caldura, foamete si furtunilor, agravate de schimbarile climatice, in ciuda faptului ca au contribuit putin la poluare.

Natiunile lovite de inundatii, secete, foamete si furtuni au sarbatorit, la fel ca micile state insulare care se confrunta cu o amenintare existentiala din cauza cresterii nivelului marilor.

Potrivit acordului, fondul ar urma initial sa beneficieze de contributii din partea tarilor dezvoltate si din alte surse private si publice, cum ar fi institutiile financiare internationale. Desi marile economii emergente, cum ar fi China, nu ar trebui initial sa contribuie, aceasta optiune va fi negociata in urmatorii ani. Aceasta este o cerere cheie a Uniunii Europene si a Statelor Unite, care sustin ca China si alti poluatori mari clasificati in prezent drept tari in curs de dezvoltare au puterea financiara si responsabilitatea de a-si plati drumul.

Martin Kaiser, directorul executiv al Greenpeace Germania, a descris acordul drept „un plasture pe o rana uriasa, care se adanceste”. „Este scandalos faptul ca presedintia egipteana a COP a oferit petro-statelor precum Arabia Saudita spatiu pentru a torpila protejarea eficienta a climei. Ei au impiedicat luarea unei decizii clare cu privire la eliminarea treptata a carbunelui, petrolului si gazului, decizie necesara si urgenta”, a adaugat el.

Duminica dimineata devreme, delegatii au aprobat fondul de compensare, dar nu au luat decizii legate de problemele controversate precum un obiectiv general de temperatura, reducerea emisiilor si dorinta de a reduce treptat utilizarea combustibililor fosili. Pana la primele ore ale noptii, Uniunea Europeana si alte natiuni au ripostat fata de ceea ce ei considerau ca este o retragere in acordul general al presedintiei egiptene si au amenintat ca vor boicota restul procesului.

Dar europenii au fost departe de a fi multumiti.

„Ceea ce avem in fata nu este suficient pentru a face un pas inainte”, le-a spus Frans Timmermans, vicepresedinte Comisiei Europene, colegilor sai negociatori. „Nu presupune un efort suplimentar din partea poluatorilor majori pentru accelera reducerea emisiilor. Toti am esuat in actiunea de a evita si a minimiza pierderile si daunele. Ar fi trebuit sa facem mult mai mult.”, a adaugat Timmermans.

Acordul include o referinta voalata la beneficiile gazelor naturale ca energie cu emisii scazute, in ciuda faptului ca multe tari solicita o reducere treptata a utilizarii gazelor naturale, ceea ce contribuie la schimbarile climatice.

Noul acord nu intensifica apelurile de reducere a emisiilor. Dar mentine obiectivul global de a limita incalzirea la 1,5 grade Celsius fata de perioada preindustriala. Presedintia egipteana a continuat sa initieze propuneri care se refera la obiectivul din 2015, de 2 grade. Lumea s-a incalzit deja cu 1,1 grade.

Acordul nu acopera nici apelul de anul trecut de a reduce treptat utilizarea „carbunelui neatenuat” (energia pe baza de carbune a carei productie nu este atenuata cu tehnologii de reducere a emisiilor de carbon) la nivel mondial, chiar daca India si alte tari au facut eforturi pentru a include petrolul si gazele naturale in discutiile COP26 din Glasgow.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago