news

Decizie definitiva, au scapat si securistii care l-au omorat pe disidentul Gheorghe Ursu. Fiul lui Ursu trebuie sa plateasca cheltuieli de judecata

ICCJ a respins ca „nefondate” apelurile in cazul procesului legat de uciderea disidentului Gheorghe Ursu. Astfel, cei doi fosti ofiteri de Securitate care au comandat uciderea lui Ursu, Marin Pirvulescu si Vasile Hodis, au scapat fara nicio pedeapsa, ei fiind achitati.

„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, de partile civile Ursu Andrei Horia, Ursu Stefan Olga si Ursu Sorana si de partile responsabile civilmente Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Afacerilor Interne impotriva sentintei penale nr. 196/F din 17 octombrie 2019, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia I Penala, in dosarul nr. 2500/2/2017 (1030/2017).

Obliga pe fiecare dintre apelantele parti civile si pe apelanta parte responsabila civilmente Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe langa Curtea de Apel si de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice raman in sarcina statului. Definitiva. Pronuntata prin punerea hotararii la dispozitia partilor si a procurorului, prin mijlocirea grefei instantei, astazi, 27.07.2023”, a decis Curtea.

Cei doi securisti fusesera achitati in octombrie 2019 de Curtea de Apel Bucuresti, pentru savarsirea infractiunii de tratamente neomenoase.

De mentionat ca Marin Pirvulescu si Vasile Hodis au fost trimisi in judecata de procurori pentru crime impotriva umanitatii, insa judecatoarea Mihaela Nita de la Curtea de Apel Bucuresti a schimbat incadrarea faptelor in infractiunea de tratamente neomenoase, pe motiv ca legea mai favorabila este Codul penal din 1968.

In acelasi dosar, Tudor Postelnicu (decedat), fost sef al Departamentului Securitatii Statului, a fost achitat pentru complicitate la tratamente neomenoase.

Decizia a fost atacata cu apel de procurori, dar si de Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, cel care a reclamat modul in care au fost achitati cei doi fosti ofiteri ai Securitatii comuniste.

Astfel, in octombrie 2019, Andrei Ursu spunea ca decizia de achitare a fost un soc pentru toti cei care cunosc dosarul asasinarii lui Gheorghe Ursu si afirma ca Securitatea mai are inca posibilitati, directe sau subliminale, de a-i influenta pe unii dintre oamenii din justitie.

Gheorghe Ursu, inginer de constructii, poet si scriitor, a fost cercetat de Securitate in anii ’80, dupa ce a trimis scrisori catre „Europa Libera” si pentru ca tinea un jurnal in care nota ororile conducerii comuniste.

Procurorii sustin ca, in perioada ianuarie – noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a facut obiectul urmaririi informative si judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985. A murit pe 17 noiembrie 1985.

Procurorii militari au stabilit ca Marin Parvulescu si Vasile Hodis au exercitat actiuni represive si sistematice (filaj, urmarire informativa, perchezitii, audieri sistematice, acte de violenta fizica si psihica) asupra lui Gheorghe Ursu, actiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinte fizice sau psihice grave si au fost de natura sa ii aduca o atingere grava a drepturilor si libertatilor fundamentale, in principal a dreptului la viata”.

Fiul disidentului, Andrei Ursu, sustine ca Mihai Pirvulescu a fost cel care l-a anchetat mai intai in stare de libertate pe Gheorghe Ursu. Pentru ca acesta din urma a refuzat sa isi denunte prietenii, printre care cunoscutii scriitori Nina Cassian, Geo Bogza, Radu Cosasu, Securitatea a hotarat „continuarea cercetarilor sub stare de arest”, „urmand ca in cercetari sa se clarifice si natura relatiilor” cu acestia.

Pentru a incerca sa evite un caz de persecutie politica ce ar fi fost neprielnic pe plan international regimului Ceausescu, Securitatea i-a inscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun (pentru posesia a 17 dolari), pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost inchis intr-o celula cu doi detinuti de drept comun, Marian Clita si Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securisti sa exercite acte de violenta asupra lui.

Inginerul Gheorghe Ursu a murit in urma batailor primite de la Marin Pirvulescu si de la alti ofiteri de securitate, dar si in urma agresiunilor din partea unor detinuti de drept comun.

Pana acum, trei persoane au fost condamnate in acest caz: col. (r) Tudor Stanica, pe atunci seful Militiei din Capitala, col. (r) Mihai Creanga, adjunctul sau, si Marin Clita, colegul de celula al disidentului.

Tudor Stanica nu a facut nicio zi de inchisoare invocand motive medicale, Mihai Creanga a scapat dupa zece ani, iar detinutul de drept comun Marin Clita a iesit din puscarie dupa noua ani pentru buna purtare. In prezent, Clita este din nou in penitenciar, unde executa o condamnare de 14 ani primita in Danemarca, fiind acuzat ca a omorat o stewardesa intr-o camera de hotel din Copenhaga.

Urmareste-ne si pe:
Bogdan Constantinescu

Share
Published by
Bogdan Constantinescu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago