Comisia juridica din Senat a amanat pentru saptamana viitoare votul pe solicitarea DNA de incuviintare a inceperii urmaririi penale pe numele lui Calin Popescu-Tariceanu.
La comisie s-au depus pana astazi concluzii cu privire la cererea DNA.
„Dupa cum stiti, ieri avocatul domnului Tariceanu a depus un material extrem de consistent. Colegii mei nu au reusit sa vada actele in totalitate. S-a cerut amanarea pronuntarii cu o saptamana. Am decis sa dam curs acestei solicitari cu recomandarea practic dezbaterea pe fond o vom face saptamana viitoare cu privind la posibilitatea”, a declarat senatorul PSD Robert Cazanciuc.
Calin Popescu Tariceanu a fost audiat, martea trecuta, in Comisia juridica a Senatului. Audierea a durat putin peste o ora, iar presa nu a avut acces la lucrarile forului legislativ.
La finalul audierii, presedintele Senatului a declarat ca demersul procurorilor DNA in cazul sau are scopul de a il intimida in lupta pe care a inceput-o pentru semnalarea gravelor abuzuri comise in Romania. Liderul ALDE s-a intrebat retoric daca nu ar fi mai bine ca Romania sa fie condusa de „procurori vanjosi impreuna cu ofiteri cu ochi albastri”.
Acesta a spus ca votul in plenul Senatului in ceea ce priveste solicitarea DNA de incuviintare a urmaririi penale in cazul sau trebuie sa fie unul „care sa demonstreze ca legea trebuie sa ii apere pe toti cetatenii impotriva abuzurilor”.
„Ceea ce se va intampla in Parlament in momentul cand se va ajunge la votul in ceea ce priveste urmarirea penala nu e un vot in legatura cu persoana mea. E unul care sa demonstreze ca legea trebuie sa ii apere pe toti cetatenii impotriva abuzurilor si e dreptul fiecaruia de a avea si a primi respectul cuvenit. In acest sens am discutat cu colegii mei. Sigur au fost si intrebari punctuale care au fost puse”, a explicat Tariceanu, la finalul audierii de martea trecuta.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…