De ce Cluj nu intra in carantina desi incidenta este de peste 9%. Cinci motive anuntate de autoritati

news

Autoritatile judetene amana, deocamdata, instituirea carantinei in municipiul Cluj-Napoca, desi rata incidentei cumulate a cazurilor COVID-19 pe ultimele doua saptamani este de 9,04% la mia de locuitori.

Prefectul Mircea Abrudean a invocat, luni, cinci motive pentru care nu este instituita carantina in municipiul resedinta.

„Cele 5 motive pentru care nu discutam inca de carantinare in Cluj Napoca: 1. Analiza de risc a DSP nu intruneste criteriile minimale pentru carantinare; 2. Numar mare de teste care genereaza cazuri multe, care nu e ponderat la nivel national in calculul incidentei, dar eu il ponderez in luarea deciziei; 3. Rata mortalitatii Covid cea mai mica din tara; 4. Capacitate paturi Covid crescuta, 69 paturi ATI plus inca 27 in curs de operationalizare, deci 96 probabil pana la final de saptamana; 5. Rata incidentei se calculeaza la populatia stabila a municipiului (cei care au domiciliu sau flotant), iar noi avem multi pozitivi care nu au nicio forma legala de sedere aici si imi cresc artificial rata incidentei”, se arata intr-o informare a prefectului Mircea Abrudean, transmisa luni presei.

Conform raportarii GCS de luni, judetul Cluj se situeaza pe locul doi la nivel national in privinta indicelui de infectare cu COVID-19, dupa judetul Sibiu. Incidenta in judetul Cluj inregistrata luni este de 7,37 la mia de locuitori, in scadere fata de ziua anterioara cand a fost de 7,56 la mia de locuitori.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: