politica

„Dancila, meduza si nulitate de clei”. Furie in PSD dupa intalnirea lui Dancila cu Timmermans, un deputat ameninta cu demisia daca PSD ramane cu „meduze” in frunte

Deputatul PSD Liviu Plesoianu reactioneaza din furios dupa ce a vazut fotografiile cu Viorica Dancila zambind satisfacuta intre Juncker si Timmermans. El spune despre sefa PSD ca este o „meduza”.

„Din acest moment, in mod oficial, PSD e oferit pe tava Sistemului de niste meduze politice. Asistam la sacrificarea ritualica a partidului pe altarul Noii Securitati. Totul in aplauzele celor care au reevaluat-o brusc pe Dancila, calaul oricarui principiu…

La Congres, se va decide: partid condus de meduze sau partid condus de oameni liberi, partid condus de nulitati de clei, capabile sa ia alta forma de la o zi la alta, ori partid condus de fiinte bipede, cu mers perpendicular pe sol si principii solide! Daca, post-Congres, partidul va merge mai departe agatat de fustele unor doamne si unor domni care ar da si din coada, daca ar avea, pe langa stapanii lor din tara si din strainatate, atunci PSD chiar nu va mai conta. Daca si numai daca, post-Congres, PSD se va elibera de nulitatile de clei si va merge alaturi de oameni verticali, atunci mai are rost prezenta mea in acest partid.

Eu nu sustin meduze! Fara meduze in politica si in functiile publice! Fie sa FIM oameni, nu meduze!”, a scris Plesoianu pe Facebook.

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, si prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au salutat angajamentul Guvernului Romaniei de a nu continua reformele controversate din sistemul judiciar si reluarea imediata a dialogului in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV), potrivit unui anunt al Guvernului. Cei doi oficiali au reconfirmat angajamentul Comisiei Europene de a lucra in stransa cooperare cu autoritatile romane pentru a gasi solutii in privinta aspectelor legate de statul de drept si pentru a relua progresele in cadrul MCV.

Potrivit unui comunicat de presa transmis, marti dupa-amiaza, de Guvernul Romaniei, aflata in vizita de lucru la Bruxelles, prim-ministrul Viorica Dancila a avut o intrevedere cu presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, si cu prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Junker si Timmermans au salutat angajamentul Guvernului Romaniei de a nu continua reformele controversate din sistemul judiciar si reluarea imediata a dialogului in cadrul MCV.

”Am reiterat ceea ce am spus de la preluarea presedentiei interimare si anume ca nu vor fi ordonante de urgenta pe Justitie, ca aceasta discutie pe Justitie pentru noi nu mai exista, tinem ca Justitia sa fie independenta, vrem statul de drept si in acelasi timp sa fie respectate drepturile cetatenilor. Noi vrem sa conlucram cu Comisia Europeana. Am discutat si despre MCV unde vrem sa reluam discutiile punctual”, a declarat Viorica Dancila pentru Antena 3, citata de news.ro.

In cadrul intrevederii, au fost discutate, de asemenea, rezultatele alegerilor europarlamentare.

In plus, presedintele Juncker i-a multumit premierului Dancila pentru activitatea Presedintiei romane a Consiliului Uniunii Europene, care a inchis peste 100 de dosare, dintre care cele mai importante sunt cele privind Politia Europeana de Frontiera si Garda de Coasta, Autoritatea Europeana pentru Munca, Directiva Copyright si Directiva Gaz.

Presedintele CE a subliniat ca aceasta abordare trebuie sa continue, in special in ceea ce priveste avansarea Cadrului Financiar Multianual si pregatirea Agendei Strategice 2019-2024.

Urmareste-ne si pe:
Victor Gheja

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago