Croatia studiaza posibilitatea de a aduce turisti cehi la vara in incercarea de a limita impactul pandemiei cu COVID-19 asupra sectorului turistic, vital pentru economia micii tari balcanice, a anuntat marti un ministru croat citat de AFP, scrie Agerpres.
Potrivit media croate, la originea acestei initiative, botezata „coridoare turistice” catre Croatia, se afla turoperatori cehi.
Propunerea a fost discutata de inalti responsabili din cele doua tari.
Turistii cehi care vor dori sa viziteze Croatia vor fi obligati sa obtina un certificat sanitar care sa ateste ca nu sunt contaminati si vor putea veni in aceasta tara cu avionul sau pe sosea.
„Am discutat deja cu Republica Ceha despre acest lucru, ei pregatesc o serie de propuneri si noi le pregatim pe ale noastre”, a declarat Gari Cappelli, ministrul croat al turismului, pe postul public HRT.
„Suntem dependenti de turistii straini”, care reprezinta 90% din veniturile din acest sector, a mentionat ministrul.
Saptamana trecuta, premierul croat Andrej Plenkovic a declarat pe Twitter ca a convenit cu omologul sau ceh Andrej Babis ca ministrii turismului din cele doua tari sa „propuna un model acceptabil pentru venirea de turisti cehi in acest sezon”.
Un model similar este avut in vedere si pentru turistii austrieci si unguri, mai scriu media croate.
Initiativa a fost salutata de liderul Asociatiei croate a agentiilor de voiaj, Tomislav Fain, care s-a declarat „nerabdator” sa primeasca turisti cehi. „Trebuie sa vedem daca putem face ceva similar si cu alte tari din jur”, a spus Fain pentru AFP.
Autoritatile sanitare croate au avertizat totusi impotriva unui exces de optimism, subliniind ca turistii originari din tarile mai afectate de pandemie decat Croatia nu vor fi autorizati sa intre in aceasta tara.
Croatia, stat membru al UE si care are 4,2 milioane de locuitori, a inregistrat 1.881 de contaminari, inclusiv 47 de decese, de la depistarea primului caz, la sfarsitul lui februarie.
Autoritatile croate au prelungit restrictiile menite sa limiteze pandemia pana la 4 mai, dar se tem de consecintele acestor masuri pentru turism, sector care reprezinta circa 20% din PIB. Potrivit FMI si Bancii Mondiale, PIB-ul croat ar urma sa scada anul acesta cu 5% pana la 9%.
In 2019, circa 20 de milioane de turisti, intre care peste 700.000 de cehi, au vizitat Croatia, cei mai multi alegand spectaculoasa coasta croata a Adriaticii.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…