externe

Cum arata Vovciank, un alt oras pe care Rusia vrea sa-l „elibereze”. Peste 14.000 de oameni au fost stramutati din casele lor

Imagini teribile cu cartierele din orasul Vovciank, atacat puternic de Rusia. Numeroase blocuri de locuinte sunt in flacari.

Vovciank, aflat in regiunea Harkov, se afla sub un puternic asalt al trupelor Rusiei.

Peste 14.000 de persoane au fost stramutate din cauza luptelor din regiunea ucraineana Harkov, unde Moscova a lansat o noua ofensiva de amploare pe 10 mai, a anuntat marti Organizatia Mondiala a Sanatatii, relateaza AFP.

„Dupa cum stiti, in cursul ultimelor saptamani, luptele in regiunea Harkov” in nord-estul Ucrainei, „s-au intensificat puternic”, a declarat reprezentantul OMS in Ucraina, dr. Jarno Habicht, in cadrul unui briefing de presa sustinut online la Kiev.

„Peste 14.000 de persoane au fost stramutate in cateva zile si alte aproape 189.000 traiesc in continuare la mai putin de 25 km de frontiera cu Federatia Rusa, confruntate cu riscuri importante din cauza luptelor in curs”, a adaugat el.

El a precizat ca acestea sunt date de care OMS dispune dupa ce a discutat cu autoritatile locale si a indicat ca unele dintre aceste persoane au mers la Harkov, al doilea cel mai mare oras din Ucraina, in timp ce altele au mers in alta parte.

Ofensiva terestra declansata de armata rusa in aceasta zona frontaliera, dupa o intensificare a atacurilor aeriene, i-a permis sa inregistreze cele mai mari castiguri teritoriale de la sfarsitul lui 2022. Avansul fortelor ruse a fost intre timp oprit, sustine Kievul, ceea ce Moscova infirma.

Inaltul Comisariat ONU pentru refugiati a precizat marti ca este „extrem de preocupat” de „cresterea nevoilor umanitare si stramutarile fortate” in urma ofensivei ruse.

Agentia ONU se teme in special ca „in Harkov, care gazduieste deja circa 200.000 de persoane stramutate intern, conditiile sa nu devina inca si mai dificile daca ofensiva terestra si atacurile aeriene nesfarsite continua”, a declarat o purtatoare de cuvant la Geneva, Shabia Mantoo, intr-un briefing de presa.

„Asta ar putea forta numeroase persoane sa paraseasca Harkovul din motive de securitate si de supravietuire si sa caute protectie in alta parte”, a adaugat ea.

Urmareste-ne si pe:
Mara Popescu

Share
Published by
Mara Popescu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago