Criminal eliberat inainte de termen a incendiat o fata de numai 17 ani care il reclamase pentru viol
Un barbat condamnat pentru cinci crime si eliberat inainte de termen a incendiat seara trecuta o tanara de 17 ani din Drobeta Turnu Severin. Tanara este in stare critica si are arsuri pe 80-90% din suprafata corpului, a spus la Digi24 Radu Iman, managerul spitalului din Drobeta Turnu Severin.
„Starea tinerei este destul de grava. Ea a ajuns in cursul noptii la noi, la Spitalul Judetean. S-a facut toaleta primara chirugical, a fost intubata la UPU si mutata la reanimare”, a adaugat medicul.
Iman a precizat ca tanara a fost preluata cu elicopterul pentru a fi dusa la Craiova, deoarece spitalul din Drobeta Turnu Severni nu are compartiment special pentru mari arsi.
„Este suprafata foarte mare, 80-90 %. Practic, fata a fost incendiata. S-a aruncat benzina pe ea si s-a dat foc. Arsurile sunt de gradul 1 si 2, si 3, din ce am putut evalua la prima vedere. S-ar putea sa fie si mai profunde. Dar, oricum, suprafata este foarte foarte mare. Este in stare critica, este intubata, ea acum respira cu aparatele”, a adaugat Iman.
Victima depusese plangere chiar saptamana trecuta impotriva lui pentru viol si agresiune, iar seara trecuta barbatul a vrut sa se razbune. A aruncat benzina peste ea si i-a dat foc.
Barbatul, condamnat la inchisoare pe viati si eliberat conditionat, a fost retinut de politisti.