news

Continuarea la „Game of Thrones” a intrat in productie. Cand va avea loc lansarea

HBO a inceput luni faza de productie la „House of the Dragon”, un prequel al serialului „Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor) a carui lansare este prevazuta pentru 2022 si care va fi inceputul unei noi saga fantasy, relateaza EFE, citata de Agerpres.

Productia a postat luni pe contul de Twitter o imagine de la citirea scenariului in care apar si viitorii protagonisti Paddy Considine, Olicia Cooke, Emma D’Arcy, Matt Smith si Stebe Toussaint, printre altii.

„House of the Dragon” este inspirat din cartea „Fire & Blood” (2018), a carei actiune se petrece cu 300 de ani inainte de povestea din „Game of Thrones” si prezinta aventurile familiei Targaryen, una dintre cele mai importante case ale acestui univers de fantezie epica.

In octombrie 2019 s-a aflat ca acesta va fi primul serial derivat din fenomenul „Game of Thrones” (2011-2019), care a starnit senzatie in intreaga lume, avand un record de audienta si de premii Emmy (59 in total).

In acelasi timp in care se dadea unda verde pentru „House of the Dragon” era intrerupta productia unui alt serial derivat din „Game of Thrones”, in care urma sa joace Naomi Watts, care insa nu i-a convins pe responsabilii canalului dupa vizionarea episodului pilot.

Pe de alta parte, in ianuarie s-a aflat ca HBO incepe sa dea forma unui nou prequel care se va axa asupra povestirilor „Tales of Dunk and Egg” („Cavalerul celor sapte regate”) de George R.R. Martin

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago