politica

Ciuca anunta ca „avem toate premisele sa inchidem anul pe o crestere economica”: „Ne permite sa continuam politicile pe care noi ni le-am asumat”

Premierul Nicolae Ciuca a declarat ca exista toate premisele ca Romania sa incheie acest an pe crestere economica, astfel incat constructia bugetului pe anul viitor sa permita Guvernului sa continue implementarea politicilor publice pe care si le-a asumat.

„Putem sa vorbim de rezultate in ceea ce priveste credibilitatea dobandita de institutiile statului, de mediul de afaceri din Romania, recunoastere care se concretizeaza in cifre. Ieri am putut sa ne bucuram de cifrele pe care Banca Nationala a Romaniei le-a furnizat in ceea ce priveste valoarea investitiilor straine directe in economia Romaniei si procentul este unul cat se poate de semnificativ: 43,7%, comparat cu anul trecut. In valoare nominala discutam de 5,5 miliarde de euro. Sunt bani care se adauga eforturilor care se intreprind la nivelul Guvernului pentru a atrage cat mai multi bani europeni. Este singura noastra sansa in actuala situatie de criza sa putem sa mentinem echilibrul socio-economic si sa putem, de ce nu, sa ne propunem obiective de continuare a procesului de dezvoltare economica. Avem toate premisele sa putem sa inchidem anul pe o crestere economica si sa avem o perspectiva a constructiei bugetului pentru anul viitor care sa ne permita sa continuam politicile pe care noi ni le-am asumat”, a declarat Nicolae Ciuca, miercuri, in sedinta de Guvern.

In context, premierul a reiterat si importanta obiectivului privind procesul de aderare a Romaniei la Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica si a anuntat aprobarea unui memorandum in Guvern privind colaborarea interinstitutionala pe acest subiect.

„Un alt act normativ foarte important este memorandumul prin care reasezam activitatile si structura functionala la nivelul Guvernului pentru procesul de aderare a Romaniei la Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica. (…) Ieri dupa-amiaza am avut o intalnire a Comitetului interministerial in care au fost clarificate si discutate toate aspectele legate de asezarea structurala si functionarea celor care se implica nemijlocit – si aici doresc inca o data sa fac mentiunea ca cei care se implica nemijlocit trebuie sa fie cei mai buni specialisti din cadrul ministerelor, dar si din cadrul celorlalte institutii care au o contributie esentiala la procesul de aderare. Este un memorandum prin care clarificam elementele de colaborare si coordonare intre Cancelaria primului ministru si Ministerul Afacerilor Externe”, a explicat premierul, citat de Agerpres.

Totodata, Ciuca a precizat ca a fost deja stabilit un coordonator national la nivelul Ministerului de Externe, secretarul de stat Luca Niculescu, cel care va fi indrituit sa mentina partea tehnica de monitorizare si coordonare, concomitent cu mentinerea legaturii cu staff-ul tehnic al Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economica.

„Reiterez inca o data importanta acestui demers. (…) Ne-am angajat intr-un proces de reforma ireversibil, in conformitate cu standardele impuse de OCDE”, a mai afirmat Ciuca.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago