politica

Ciolos, reales presedinte al PLUS cu un mesaj atipic. Mandatul sau va avea doar un an

Dacian Ciolos a fost validat sambata, la Conventia Nationala a PLUS, cu majoritate de voturi, in functia de presedinte al partidului.

Ciolos a fost ales cu 1.160 de voturi si 40 de abtineri. Votul a fost electronic.

El a declarat, inainte de vot, ca isi doreste ca data viitoare sa nu se mai vorbeasca „de un partid de lider”, pentru ca acest lucru este „cea mai mare vulnerabilitate” a PLUS, mentionand ca este ultima data cand candideaza la conducerea partidului „singur”.

„In niciun caz, daca data viitoare nu vor mai exista candidati, il voi considera ca pe un esec personal si nu voi mai candida. Imi doresc ca data viitoare sa nu mai vorbim de un partid de lider, pentru ca asta este cea mai mare vulnerabilitate a noastra in momentul de fata. Eu nu mi-am dorit si nu imi doresc sa construim un partid de lider, imi doresc sa putem lucra in echipa, sa avem incredere in noi si atunci cand lumea vorbeste de PLUS sa aiba in minte mai multe nume”, a afirmat Ciolos, care a fost singurul candidat la functia de presedinte al partidului, informeaza Agerpres.

El a adaugat ca din acest motiv si-a dorit un mandat scurt, de numai un an, lucru pe care si-l doreste si acum. „Mi-am depus candidatura tot pentru un an de zile, pana la sfarsitul anului viitor, cand vom fi trecut de alegerile locale si de alegerile parlamentare”, a precizat presedintele ales.

Dacian Ciolos a mai mentionat ca a propus in statutul partidului crearea unei pozitii de presedinte executiv, pentru a putea fi impartite responsabilitatile „intre ceea ce este de facut in reprezentarea partidului si ceea ce e de facut in organizarea partidului”.

„In noul statut propunem ca in Biroul National sa nu mai fie doar echipa pe care presedintele o propune dupa ce e ales in fata Consiliului National, ci sa avem, asa cum avem la filialele judetene, jumatate echipa pe care o propune presedintele si cealalta jumatate sa fie aleasa de Consiliul National, dar candidaturile pot sa si le depuna orice membru al partidului”, a adaugat el.

Delegatii la Conventia Nationala PLUS au ales, de asemenea, membrii Comisiei Nationale de Integritate si Arbitraj, cei ai Comisiei de Cenzori si pe coordonatorii regionali din tara si din diaspora.

„Din acest moment avem un Consiliu National complet. Din cei 45 care au fost alesi, 12 sunt de la generatia PLUS, desi pentru ei erau prevazute noua locuri”, a spus Ciolos.

La Conventia Nationala a PLUS au participat peste 1.330 de delegati din tara si din diaspora.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago