politica

Ciolanisme. PSD, campanie tot mai violenta: „Orban isi bate joc de o tara intreaga. Ingamfat, certaret cu toata lumea”

Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, l-a atacat violent pe Ludovic Orban dupa ce acesta a iesit din izolare si a sustinut o conferinta de presa in care a explicat masurile Guvernului pentru a limita extinderea COVID-19. Duminica, PSD anunta insa ca va „lasa deoparte orice actiuni politice, electorale sau de imagine”.

„Orban a iesit din izolare ca sa isi bata joc de o tara intreaga. Astazi am vazut un premier ingamfat, certaret cu toata lumea, inclusiv cu presedintele sau, un premier care vede vinovati peste tot si care acuza presa de fake news !

Astazi am vazut o bajbaiala crunta fata de parintii si bunicii nostri, care sunt cea mai vulnerabila categorie in fata acestui virus. Au anuntat ceva la pranz, ca sa spuna seara ca nu este chiar asa, urmand ca maine prin ordonanta militara sa reglementeze probabil altceva !

Astazi am vazut cum masurile asteptate de toti romanii, fie ca e vorba de credite, utilitati, facturi, protejarea si sustinerea economiei romanesti sunt din nou amanate la Sfantul Asteapta.

Daca opozitia a avut puterea de a lasa deoparte lupta politica, si cei care conduc vremelnic tara trebuie sa faca la fel si sa se concentreze pe sanatatea romanilor.

Nu asa se procedeaza, domnule Orban! Pentru a trece cu bine peste aceasta perioada grea, romanii au nevoie de o comunicare coerenta, de reguli clare, de masuri ferme, nu de rafuieli cu presa si adversarii politici!

Oamenii asteapta rezolvarea problemelor ! Nu va mai certati cu toata lumea! Nu mai dati vina pe toti! Lasati presa in pace! Luati masuri inainte de a fi prea tarziu !”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Liderii PSD l-au trimis duminica pe senatorul PSD Serban Nicolae sa citeasca o declaratie prin care a sustinut ca pesedistii „lasa deoparte orice actiuni politice, electorale sau de imagine”.

„In plina criza epidemica si in stare de urgenta, Romania are nevoie de ratiune, responsabilitate, solidaritate si solutii concrete. Partidul Social Democrat, prin toti reprezentantii sai, lasa deoparte orice actiuni politice, electorale sau de imagine. Patriotismul, profesionalismul si implicarea celor din PSD sunt puse integral si prioritar la dispozitia romanilor!

Parlamentul adopta legi, motiuni si hotarari. Intre mijloacele de aplicare a angajamentelor sale publice, Partidul Social Democrat va pune masurile si propunerile sale in motiuni adoptate de Parlament, motiuni constructive, pozitive, dedicate exclusiv intereselor superioare ale romanilor! Acestea nu sunt motiuni de cenzura si nu vor contine declaratii politice, critici sau indicarea de vinovati”, a sustinut Serban Nicolae.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago