CENZURA in presa germana. Jurnalistii s-au ferit sa relateze despre VIOLURILE comise de imigranti
Postul de televiziune public german ZDF a prezentat miercuri scuze dupa ce, la fel ca marea parte a presei germane, a relatat cu intarziere despre agresiunile sexuale comise la Koln in noaptea de Anul Nou de grupuri de indivizi, aparent migranti musulmani, omisiune ce a starnit critici din partea publicului, transmite AFP, citata de Agerpres.
Faptul ca la stirile difuzate luni seara la ora 19:00 ‘nici macar nu au fost mentionate incidentele a fost o neglijenta’, a sustinut postul ZDF intr-o postare pe Facebook si Twitter, pe pagina sa de Facebook regasindu-se si comentarii ale telespectatorilor nemultumiti, unii remarcand faptul ca de ceva timp acest post public trece cu vederea unele lucruri.
Atribuite unor tineri aparent de origine araba sau nord-africana, dupa cum noteaza politia, agresiunile au fost comise in noaptea de Anul Nou in zona garii centrale din Koln, unde circa o mie de indivizi organizati in grupuri au agresat sexual si au jefuit numeroase femei. Evenimente similare s-au produs tot atunci la Stuttgart si Hamburg, iar pana in prezent au fost inregistrate circa o suta de plangeri din partea victimelor.
Totusi, pe 1 ianuarie, politia din Koln a publicat un comunicat in care mentiona ca noaptea de Anul Nou a trecut fara incidente majore. Autoritatile au inceput sa ofere primele elemente abia luni, pe masura ce se inmulteau plangerile victimelor. Dar nici atunci presa germana nu a acordat prea multa atentie subiectului, despre care a inceput sa relateze pe larg abia marti, 5 ianuarie, cand deja scandalul capatase amploare, pentru ca miercuri acest subiect sa ajunga pe prima pagina a ziarelor.
Reactia tardiva a presei germane este sesizata si de website-ul specializat ‘Meedia’, care constata ca a fost nevoie de patru zile pentru ca subiectul sa ajunga sa fie relatat in mod exhaustiv la nivel national.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook