Presedintele Federatiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania (FSTFR), Rodrigo Maxim, a depus, luni dimineata, la Primaria Capitalei si la Jandarmeria Romana, notificarea privind organizarea unor actiuni de protest la sfarsitul lunilor mai si iunie, potrivit Club Feroviar.
Mitingurile vor avea loc luni, 29 mai 2023, si luni, 26 iunie 2023, intre orele 10.30 – 12.45, in parcul din fata Palatului CFR, unde isi au sediile Ministerul Transporturilor si CFR Calatori.
La aceste mitinguri sunt asteptate sa participe aproximativ 700 de persoane, ceferisti din cadrul FSTFR, dar si membri ai Uniuni Sindicatelor din Spitalele CFR, de la federatii sindicale din CSN Meridian si de la alte federatii sindicale feroviare care vor dori sa ia parte.
Sindicalistii au mai multe nemultumiri, unele legate de acordarea primei de Ziua Feroviarului care a fost negociata la nivelul salariului minim garantat in plata, dar nu au primit-o deloc, iar prima acordata de Pasti, a fost de numai 300 de lei, dar si de aplicarea in intregime de la 1 iulie 2023 a prevederilor Legii nr. 195/2020, atat in ceea ce priveste salarizarea, cat si in ceea ce priveste pensionarea.
De asemenea, sindicalistii reprezentati de Rodrigo Maxim il critica pe directorul de Material Rulant al CFR Calatori, Mihai Manole, ca nu urgenteaza modernizarea a 55 de locomotive electrice noi, 20 locomotive de manevra noi si 139 de vagoane pentru care exista fonduri europene prin PNRR inca din anul 2022. Tot acestuia i se imputa netrimiterea catre reparatori a altor locomotive scadente la reviziile mari si a altor vagoane scadente la reviziile planificate.
O alta nemultumire este legata de neaprobarea bugetului CFR Calatori pe anul 2023 si de subcompensarea operatorului de stat de catre Autoritatea pentru Reforma Feroviara (ARF). Prin neaprobarea bugetului, nu se poate face la timp achizitia de piese de schimb la locomotivele ramase defecte sau la locomotivele aflate la revizii.
Sindicalistii reproseaza ARF ca nu a achizitionat pana pe 31 decembrie 2020 trenurile de calatori noi pentru care erau bani disponibili prin POIM in exercitiul financiar 2014-2020.
Ceferistii sunt nemultumiti si de faptul ca statul roman a investit prea putin in infrastructura feroviara si de metrou, iar firmele romanesti sunt defavorizate la licitatii.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…