Categories: politica

Ce a cautat Nicusor Dan la intalnirea cu Ciolacu: „Din respect pentru bucuresteni”. Ciolacu a tinut sa-l pupe – VIDEO

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a declarat marti ca a mers la intalnirea cu premierul Marcel Ciolacu, la sediul Guvernului, „din respect pentru bucuresteni”. In campania electorala, Ciolacu l-a catalogat deseori drept „incompetent” pe Dan.

Premierul Marcel Ciolacu nu a venit astazi la santierul din strada Intrarea Gherghitei nr.8, din sectorul 2. Scopul invitatiei era de a-i arata la fata locului un exemplu de urbanism nociv din cauza caruia am ajuns sa avem un trafic atat de aglomerat.

Pe Intrarea Gherghitei se construieste un complex imobiliar care va avea, daca instanta nu va opri constructia, peste 2.000 de apartamente, care inseamna 5.000 de oameni, adica mai mult decat locuitorii orasului Predeal. Si toti acesti oameni vor iesi pe doua stradute de 6 metri latime.

Traficul din Bucuresti este generat de sute de astfel de investitii. Si exemple de genul acesta sunt multe, cum ar fi zona Pipera, care si-a epuizat potentialul de energie electrica. Pentru ca investitiile aceluiasi dezvoltator din zona Pipera sa poata sa fie facute este nevoie ca operatorul de energie sa aduca energia electrica de la 7 kilometri, pe Calea Dorobanti. Si de acolo, din Pipera, inca 3 kilometri pana aici. Deci ca aceste locuinte sa poata fi folosite e nevoie sa spargem soseaua pe 10 kilometri in Bucuresti, ceea ce afecteaza traficul semnificativ.

Mai mult, aceasta dezvoltare de 2.100 de apartamente are o autorizatie de construire emisa de primarul sectorului 2 in anul 2023, care se bazeaza pe PUZ sector 2. PUZ-ul sectorului 2, in momentul in care a fost emisa autorizatia de construire, era suspendat. Emiterea unui act individual in baza unui act normativ care este suspendat nu produce efecte juridice. Deci nelegalitatea autorizatiei decurge din nelegalitatea PUZ-ului sectorului 2.

Din respect pentru bucuresteni, am participat la sedinta de la Guvern, dar problema adevarata ramane ilegalitatea in care se dezvolta urbanistic orasul”, a transmis primarul.

Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis primarilor din Bucuresti ca-si doreste un grup de lucru intre Guvern, Primaria Capitalei si primariile de sector, subliniind ca Bucurestiul are nevoie de un plan integrat si coerent de rezolvare a problemelor si de dezvoltare.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, seful Executivului, alaturi de membrii Cabinetului responsabili pe domeniile aflate pe agenda, au avut, marti, o intalnire de lucru cu primarii Capitalei despre gestionarea traficului din Bucuresti si alimentarea cu energie termica in sistem centralizat pentru iarna viitoare.

„Vreau sa stabilim un dialog permanent si un grup de lucru intre Guvern – Primaria Capitalei si primariile de sector, pentru ca Bucurestiul are nevoie de un plan integrat si coerent de rezolvare a problemelor si de dezvoltare. Aveti sustinerea Guvernului, implicarea tuturor ministrilor pentru a debloca ceea ce nu a functionat pana acum si a lucra impreuna pentru bucuresteni”, a afirmat Marcel Ciolacu, citat in comunicat.

Membrii Guvernului si primarii au analizat un set de propuneri privind fluidizarea traficului, precum: colaborarea Politiei Romane cu politia locala a municipiului Bucuresti pentru dirijarea traficului la orele de varf si in zonele cele mai aglomerate; monitorizarea santierelor de investitii, posibilitatea amenajarii unei benzi speciale de transport in jurul unitatilor scolare; extinderea si imbunatatirea conditiilor de transport in comun, precizeaza sursa citata.

De asemenea, s-a discutat despre continuarea lucrarilor la Centura Capitalei (A0), investitie ce contribuie la fluidizarea traficului in Bucuresti, extinderea retelei de metrou si alte proiecte de investitii pentru imbunatatirea managementului traficului.

In ceea ce priveste alimentarea cu energie termica in sistem centralizat, 3 din cele 4 CET-uri ale Capitalei vor fi modernizate prin finantare asigurata prin Fondul de Modernizare, investitii ce vor contribui la reducerea pretului de producere a gigacaloriei, conform comunicatului.

„Dialogul va continua, in prima etapa, cu o noua intalnire la nivelul primarilor de sector si al Capitalei pentru a analiza in detaliu solutiile de fluidizare a traficului. Ulterior, concluziile acestei intalniri vor fi discutate cu membrii Guvernului”, mai precizeaza Guvernul.

La intalnirea de la Palatul Victoria au participat, alaturi de prim-ministrul Ciolacu, vicepremierul Marian Neacsu, vicepremierul si ministrul Afacerilor Interne, Catalin Predoiu, ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Dezvoltarii, Adrian Vestea, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Educatiei, Ligia Deca, seful Cancelariei prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, precum si primarul general al Capitalei, Nicusor Dan, primarul ales al sectorului 1, George-Cristian Tuta, primarul ales al sectorului 2, Rares Hopinca, primarul sectorului 3, Robert-Sorin Negoita, primarul sectorului 4, Daniel Baluta, primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, si primarul ales al sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, si directorul general al Elcen, Claudiu Cretu.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago