O carantina stricta de trei zile va intra in vigoare sambata dupa-amiaza in Brisbane, al treilea oras ca marime din Australia, si in anumite zone ale statului australian Queensland, au anuntat autoritatile locale, care incearca sa evite o recrudescenta a pandemiei de COVID-19 cauzata de varianta Delta a noului coronavirus, informeaza AFP, citata de Agerpres.
„Singurul mod de a invinge varianta Delta este sa actionam repede, sa fim rapizi si puternici”, a declarat Steven Miles, viceprim-ministru al statului Queensland, a carui capitala este Brisbane.
In acest stadiu, sapte cazuri de COVID-19 asociate variantei Delta, foarte contagioasa, au fost inregistrate in Queensland. Ele vizeaza in principal o eleva, familia ei si un profesor, insa autoritatile locale incearca inca sa depisteze sursa acelui focar epidemiologic, a precizat Steven Miles.
Milioanele de locuitori vizati de „cel mai strict” lockdown impus in marele oras din vestul Australiei nu vor putea sa isi paraseasca locuintele decat pentru nevoi esentiale, precum cumpararea de alimente si exercitii fizice.
Decizia a fost luata in contextul in care Sydney, cel mai mare oras australian, cu o populatie de 5 milioane de locuitori, este afectat de o recrudescenta epidemiologica si a intrat in cea de-a cincea saptamana consecutiva de carantina.
„Nu putem sa ne permitem sa fim indulgenti doar pentru ca am reusit atat de bine (sa controlam pandemia, n.r.) pana in prezent. Trebuie sa ne conformam cu totii acestor restrictii”, a adaugat viceprim-ministrul Steven Miles.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…