Budapesta este pregatita sa isi retraga intentia de a folosi dreptul de veto asupra unui nou pachet de ajutoare UE pentru Ucraina daca Bruxelles-ul accepta sa deblocheze toate fondurile care au fost inghetate de catre blocul comunitar din cauza ingrijorarilor legate de statul de drept din tara, a declarat consilierul politic al premierului Viktor Orban, relateaza Politico.
Liderii europeni urmeaza sa ia decizii istorice in cadrul unui summit care va avea loc la sfarsitul acestei saptamani cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina si la furnizarea unui pachet de ajutor de 50 de miliarde de euro pe patru ani, de care Kievul are nevoie in mod crucial pentru a-si sustine economia de razboi impotriva agresiunii liderului rus Vladimir Putin.
„Finantarea Ungariei din partea UE si finantarea Ucrainei sunt doua chestiuni separate”, a declarat Balazs Orban pentru Bloomberg.
„Dar daca UE insista ca finantarea Ucrainei sa provina dintr-un buget modificat al UE, atunci cele doua chestiuni devin legate”, a adaugat consilierul.
Cu toate acestea, consilierul prim-ministrului a declarat ca Budapesta isi va ridica veto-ul doar daca Bruxelles-ul ii va inmana toti banii blocati, care s-ar ridica la aproximativ 30 de miliarde de euro.
Decizia Comisiei ar putea veni miercuri – chiar inainte ca liderii europeni sa discute noul pachet de ajutor pentru Kiev, precum si deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru Ucraina, doua propuneri carora premierul Orban li s-a opus cu inversunare.
Consilierul premierului a declarat ca aderarea Ucrainei la UE ramane o „linie rosie” pentru Budapesta si a afirmat ca Kievului ar trebui sa i se ofere in schimb un parteneriat strategic cu blocul comunitar, deoarece nu a indeplinit inca criteriile pentru deschiderea negocierilor de aderare.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…