externe

Talibanii intra in Kabul „din toate partile”. Americanii sunt evacuati cu elicopterele din ambasada

Insurgentii talibani au intrat duminica in capitala afgana Kabul, a declarat un oficial din cadrul Ministerului de Interne, in timp ce Statele Unite au evacuat cu elicopterul diplomatii din ambasada lor, anunta Reuters. 

Oficialul afgan a declarat pentru Reuters ca talibanii au intrat „din toate partile”, dar nu a oferit alte detalii.

Un tweet de pe contul palatului prezidential afgan a precizat ca s-au auzit focuri de arma in mai multe puncte din jurul Kabulului, dar ca fortele de securitate, in coordonare cu partenerii internationali, detin controlul asupra orasului.

Oficiali americani au declarat ca diplomatii sunt transportati la aeroport de la ambasada din cartierul fortificat Wazir Akbar Khan. Mai multe trupe americane erau trimise pentru a ajuta la evacuari, dupa ce avansul fulgerator ale talibanilor au adus gruparea islamista in Kabul in doar cateva zile.

Un oficial taliban a declarat pentru Reuters ca gruparea nu doreste sa faca victime in momentul in care preia controlul, dar nu a declarat incetarea focului.

Nu a existat nicio reactie imediata despre aceasta situatie din partea presedintelui Ashraf Ghani, care a declarat sambata ca se afla in consultari urgente cu liderii locali si partenerii internationali.

Situatia din Afganistan a devenit „o catastrofa umanitara”, iar tara va deveni un refugiu pentru gruparile extremiste si pentru teroristi, afirma fostul secretar britanic pentru dezvoltare internationala, Rory Stewart. El a declarat duminica pentru BBC: „Totul merge prost… scolile se inchid in toata tara, clinicile se inchid in toata tara, oamenii se refugiaza in casele lor, au loc jafuri. Oamenii incearca sa paraseasca tara ca refugiati, asa ca asta inseamna ca acum va trebui sa ne implicam in sprijinul umanitar.”

El spune ca multi afgani sunt ingroziti de ceea ce se intampla.

„Este o situatie in care noi am creat un vid. Pakistanul, Iranul, alti jucatori vor incepe sa intre in acel spatiu. Este foarte probabil ca atunci cand talibanii vor prelua controlul, acesta va fi un spatiu in care vor functiona grupuri extremiste, teroristi si altele”, spune el.

Jurnalista Yalda Hakim de la BBC, care a relatat pe larg din Afganistan timp de peste un deceniu, spune ca militantii nu intampina prea multa rezistenta in capitala afgana.

Urmareste-ne si pe:
Mara Popescu

Share
Published by
Mara Popescu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago