Premierul britanic, Boris Johnson, a decretat luni izolarea la domiciliu a populatiei din Regatul Unit pentru cel putin trei saptamani cu scopul de a opri raspandirea pandemiei noului coronavirus care a facut mai mult de 300 de morti in tara, relateaza AFP, citata de Agerpres.
„Incepand din aceasta seara, trebuie sa dau poporului englez o instructiune foarte simpla – stati acasa”, a declarat Johnson.
In cadrul acestei masuri care se aplica imediat de luni seara, britanicii vor fi autorizati sa-si paraseasca locuinta doar in cazuri foarte limitate cum ar fi pentru a merge la cumparaturi, la locul de munca, pentru a primi ingrijiri medicale sau a face exercitii in aer liber o singura data pe zi, a precizat seful guvernului conservator intr-un discurs adresat natiunii.
Adunarile cu mai mult de doua persoane sunt interzise, iar magazinele care nu vand produse de prima necesitate, precum si lacasurile de cult vor fi inchise publicului.
Politia va avea misiunea de a pune in aplicare aceste dispozitii si ii va putea sanctiona cu amenzi pe contravenienti.
Noul coronavirus a facut 335 de morti si a contaminat oficial 6.650 de persoane in Regatul Unit, potrivit unui bilant oficial publicat luni care arata o crestere semnificativa a numarului de cazuri in ultimele zile.
Criticat initial pentru raspunsul sau considerat timorat in fata pandemiei de COVID-19, guvernul lui Boris Johnson si-a inasprit treptat masurile saptamana trecuta, cerand publicului sa evite intalnirile neesentiale, inchizand scolile, apoi barurile, restaurantele, salile de cinema si pe cele de gimnastica.
Boris Johnson nu a dispus o izolare atat de stricta a populatiei ca in alte tari europene.
Executivul a fost nevoit sa revina cu noi masuri mai drastice dupa ce britanicii au iesit cu miile in parcuri si la malul marii in cursul weekendului.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…