Bombardamentele israeliene au ucis zeci de oameni in Gaza in decurs de 48 de ore, spun oficialii palestinieni
Atacurile militare israeliene in Fasia Gaza din ultimele 48 de ore au ucis cel putin 120 de palestinieni si au lovit un spital de la marginea de nord a enclavei, ranind personalul medical si avariind echipamentul, au declarat sambata medicii palestinieni, potrivit Reuters.
In acelasi timp, fortele israeliene si-au continuat incursiunea si bombardarea partii de nord a enclavei, principala lor ofensiva de la inceputul lunii trecute.
Un purtator de cuvant al aripii armate a Hamas a declarat ca o ostatica israeliana aflata in custodia grupului a fost ucisa intr-o zona de nord atacata de fortele israeliene.
„Viata unei alte prizoniere care obisnuia sa fie alaturi de ea ramane in pericol iminent”, a adaugat purtatorul de cuvant Abu Ubaida, acuzand guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu ca este de vina.
Un purtator de cuvant al armatei israeliene a declarat ca investigheaza informatia comunicata de Hamas. „In acest moment, nu putem confirma sau infirma. Hamas continua sa se implice in terorismul psihologic si sa actioneze intr-o maniera cruda”, a spus purtatorul de cuvant.
Armata israeliana spune ca operatiunile sale in nordul Gazei urmaresc sa impiedice luptatorii Hamas sa efectueze atacuri si sa se regrupeze. Locuitorii din zona spun ca se tem ca obiectivul este depopularea definitiva a unei fasii de teritoriu care sa devina zona tampon, ceea ce Israelul neaga.
La Spitalul Kamal Adwan, una dintre cele trei unitati medicale din partea de nord a Gazei care abia sunt operationale, directorul Hussam Abu Safia (foto) a spus ca bombardamentul israelian in curs in zona parea menit sa forteze personalul spitalului sa evacueze – ceva ce au refuzat sa faca de la inceputul incursiunii.
„Ieri (vineri), de dupa-amiaza pana la miezul noptii, bombardamentul a vizat direct intrarea in zona de urgenta si receptie de mai multe ori”, a spus el intr-un comunicat, adaugand ca 12 membri ai personalului, inclusiv medici si asistente, au fost raniti.
Bombardamentul a provocat, de asemenea, pagube semnificative care au afectat generatorul electric, reteaua de alimentare cu oxigen si alimentarea cu apa, a adaugat el.
Solicitata sa comenteze declaratia lui Abu Safiya, armata israeliana a spus ca, in urma unei analize initiale, „nu a avut cunostinta de un bombardament in zona Spitalului Kamal Adwan”, adaugand ca face tot posibilul pentru a evita ranirea civililor.
Israelul spune ca Hamas foloseste spitale si civili ca scuturi umane si a facut publice videoclipuri si fotografii pentru a sustine aceasta afirmatie. Hamas respinge acuzatiile si spune ca nu foloseste populatia civila sau facilitatile in scopuri militare.
Campania de 13 luni a Israelului in Gaza a ucis peste 44.000 de oameni si a stramutat aproape toata populatia enclavei cel putin o data, potrivit oficialilor din Gaza.
Razboiul a fost lansat ca raspuns la un atac al luptatorilor Hamas, care au ucis 1.200 de oameni si au capturat peste 250 de ostatici in Israel pe 7 octombrie 2023, a spus Israelul.
Luni de incercari de a negocia o incetare a focului au produs progrese slabe, iar negocierile sunt acum intrerupte, mediatorul Qatar suspendandu-si eforturile pana cand partile vor fi pregatite sa faca concesii.
Hamas doreste un acord care sa puna capat conflictului si sa duca la eliberarea ostaticilor israelieni si straini tinuti captivi in Gaza, precum si a palestinienilor inchisi in Israel, in timp ce Netanyahu a spus ca razboiul se poate termina doar odata cu eradicarea Hamas.