Fostul premier italian de dreapta Silvio Berlusconi a declarat joi ca presedintele rus Vladimir Putin a fost ”impins” de anturajul sau politic sa lanseze invazia impotriva Ucrainei, pentru a inlocui cu ”persoane decente” guvernul presedintelui Volodimir Zelenski, declaratie ce a declansat o polemica in Italia inaintea alegerilor legislative care vor avea loc duminica si la care partidul sau participa intr-o coalitie ce este favorita scrutinului, relateaza AFP si Reuters, citate de Agerpres.
”Putin s-a regasit intr-o situatie cu adevarat dificila si dramatica”, a explicat joi seara la o emisiune politica a postului public RAI liderul partidului Forza Italia, care se prezinta la alegerile de duminica intr-o coalitie cu doua partide de extrema dreapta, Fratii Italiei, a Giorgiei Meloni si Liga lui Matteo Salvini.
”O misiune a celor doua republici proruse din Donbas s-a deplasat la Moscova, a vorbit cu toata lumea, la posturile de radio, cu presa, la televiziune, cu oamenii partidului (lui Putin), cu ministrii partidului, iar apoi a mers la el ca o delegatie si i-a spus: Zelenski a intensificat atacurile fortelor ucrainene impotriva fortelor noastre si a frontierelor noastre. Am ajuns acum la 16.000 de morti. Va rugam sa ne aparati, pentru ca, daca nu o faceti, nu stim ce se va intampla”, a detaliat Berlusconi.
Apoi, potrivit acestuia, Putin a fost ”impins de populatia rusa, de partidul sau, de ministrii sai, sa angajeze aceasta operatiune speciala, asa a fost numita la inceput, si trupele ruse ar fi trebuit intr-o saptamana sa intre sa cucereasca Kievul, sa inlocuiasca guvernul Zelenski cu un guvern cu persoane decente si dupa o saptamana sa se intoarca de acolo”.
Dar planul a esuat, trupele ruse inregistrand pierderi grele dupa ce s-au lovit de rezistenta inversunata a armatei ucrainene care primise arme occidentale. Desi a ajuns la periferia Kievului, armata rusa nu a lansat niciun asalt asupra capitalei si in final s-a retras de acolo pentru a se concentra pe ofensivele din sudul si estul Ucrainei.
”Nu am inteles de ce trupele ruse s-au raspandit in jurul Ucrainei, pentru ca dupa parerea mea ele ar fi trebuit sa se concentreze numai in jurul Kievului”, a mai spus Berlusconi, care a avut o relatie apropiata cu presedintele Putin, cu care s-a intalnit si in peninsula Crimeea anexata de Rusia.
Aceste declaratii i-au adus critici in Italia, in special din partea stangii, dar si din partea unor politicieni europeni. Liderul Partidului Democrat, Enrico Letta, le-a calificat drept ”scandaloase si gravisime”, in timp ce eurodeputata socialista spaniola Iratxe Garcia Perez a vorbit despre ”afirmatii socante”.
In replica, Berlusconi a atras atentia ca declaratiile sale au fost ”extrapolate si simplificate” si a subliniat ca razboiul pornit de Putin este ”nejustificat”, el reafirmandu-si sprijinul fata de NATO, UE si SUA.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…