Batranul de 82 de ani care a fost talharit de trei minori a decedat din cauza hipotermiei, dupa ce a fost lovit si lasat pe camp, se arata intr-un comunicat al Parchetului de pe langa Tribunalul Buzau, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, barbatul ar fi fost atacat cu scopul de a i se fura bicicleta.
„La data de 23 martie, Parchetul de pe langa Tribunalul Buzau a fost sesizat de catre organele de politie cu privire la faptul ca pe raza satului Caldarasti, judetul Buzau, a fost gasita decedata o persoana de sex barbatesc, in varsta de 82 de ani. Din cercetarile efectuate pana in prezent a rezultat ca la data de 22 martie, victima s-a deplasat cu bicicleta proprietate personala in extravilanul satului Caldarasti, judetul Buzau, pentru a-si taia via. La intoarcere, in jurul orelor 14,00, s-a intalnit cu 3 minori, in varsta de 15, 10, respectiv 9 ani, care l-au trantit la sol si l-au deposedat de bicicleta”, se arata in comunicatul de presa.
Batranul a incercat sa-si recupereze bicicleta insa minorii l-au lovit, l-au legat si l-au lasat in camp, dar nu inainte de a-l stropi cu apa.
In urma necropsiei s-a stabilit ca decesul a survenit ca urmare a hipotermiei.
„A doua zi, pe data de 23 martie, in jurul orelor 12,00, victima a fost gasita decedata pe camp, de catre un vecin, in locul in care a fost abandonata de cei 3 minori, fiind sesizate organele de urmarire penala. In urma efectuarii necropsiei de catre medicii din cadrul Serviciului Judetean de Medicina Legala Buzau a rezultat ca decesul victimei s-a datorat hipotermiei, pe fondul unui politraumatism cu numeroase leziuni de parti moi”, se mai precizeaza in comunicatul Parchetului de pe langa Tribunalul Buzau.
Cei doi minori de 9 si 10 ani au fost internati intr-un centru al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Buzau, iar cel de-al treilea in varsta de 15 ani va fi supus unei expertize neuropsihiatrice la Spitalului de Psihiatrie si pentru Masuri de Siguranta Sapoca.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…