politica

Bataie electorala in Prahova. Omul lui Dan Voiculescu l-a atacat cu gaze lacrimogene pe candidatul PNL

Un conflict in care au fost implicati primarul in functie al comunei Podenii Noi (PPU-SL), Mihai Alioante, si contracandidatul sau din partea PNL, Cristian Starpici, a avut loc, joi seara, in zona caminului cultural din comuna, doua persoane avand nevoie de ingrijiri medicale dupa ce la fata locului a fost folosit un spray iritant lacrimogen. PPUSL este partid controlat de Dan Voiculescu.

Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Prahova a informat, vineri, ca politistii au fost sesizati joi seara, prin apel la 112, asupra faptului ca in exteriorul unei institutii publice din localitatea Podenii Noi a avut loc un conflict verbal spontan intre patru barbati.

„Din cercetari a rezultat faptul ca unul dintre barbati a utilizat spray-ul iritant lacrimogen, motiv pentru care doua dintre persoanele implicate in conflict au necesitat ingrijiri medicale la fata locului. Ulterior, cele doua persoane au fost transportate la spital, fara a necesita internare”, precizeaza sursa citata.

Potrivit politistilor, persoanele implicate in eveniment sunt patru barbati cu varste cuprinse intre 25 si 48 de ani.

Candidatul PNL la functia de primar al comunei, Cristian Starpici, a declarat pentru Agerpres ca el si alte doua persoane, care sunt membri ai echipei sale de campanie, au fost atacati cu spray lacrimogen si agresati de catre membri ai echipei de campanie a primarului Mihai Alioante.

Starpici a precizat ca edilul si echipa sa de campanie se aflau la caminul cultural, unde lucrau la materiale pentru campanie, iar in momentul in care, insotit de alte doua persoane, a mers sa le ceara acestora socoteala, au fost agresati si atacati cu spray lacrimogen.

Cel care a folosit spray-ul iritant este, potrivit candidatului PNL, chiar fiul primarului in functie.

Candidatul PNL spune ca va depune plangere penala impotriva acestuia, dar si impotriva fostului viceprimar al comunei, Ionel Badea, care de asemenea ar fi participat la agresiune.

Pe de alta parte, primarul Mihai Alionte a declarat, pentru Agerpres, ca impreuna cu alte noua persoane, voluntari, dar si cu fiul sau de sase ani, se afla in sediul caminului cultural unde lucrau pentru montarea mobilierului destinat unitatilor de invatamant.

„Au venit peste noi, candidatul PNL cu inca vreo doi colegi de breasla, au intrat peste noi, ne-au gazat cu gaze lacrimogene. Domnul consilier personal al meu, fostul viceprimar, a iesit la ei… L-au calcat in picioare”, a spus Alionte.

Edilul a precizat ca va depune plangere penala impotriva celor trei.

Cercetarile sunt continuate de politisti in vederea stabilirii cu exactitate a tuturor imprejurarilor in care a avut loc incidentul, iar la finalizarea cercetarilor se vor lua masurile legale care se impun, se arata in informarea IPJ Prahova.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago