politica

Badalau, speriat in continuare de hoti: „Familia mea este traumatizata”. A uitat ca PSD a eliberat peste 10.000 de infractori periculosi

Ministrul Economiei, Niculae Badalau, a declarat vineri, in cadrul unei conferinte de presa la Giurgiu, ca au trecut mai mult de doua luni de cand i-a fost sparta casa de hoti si are incredere in continuare in organele statului, dar i se pare ca lucrurile treneaza si familia sa este traumatizata.

„Au trecut mai mult de doua luni de cand mi-a fost sparta locuinta. Eu am avut incredere si incerc sa am incredere in continuare in organele statului, dar tot mi se pare ca lucrurile treneaza sau probabil e o cercetare mult mai grea, probabil hotii sunt mai destepti ca politistii.

Eu mi-am asumat si mi-am recunoscut greseala de a nu bate usile in cuie, de a nu ma lega cu lanturi, nu stiu cum sa mai spun. Eu stiu ca sunt vreo sapte spargeri in care nimeni nu a fost nici macar banuit, nu stiu cum sa spun, dar ma abtin pentru ca e o actiune in cercetare, un an, doi, trei cat e in cercetare e greu de spus.

Am auzit si povestea ca eu mi-as fi inscenat situatia, lucru care ma deranjeaza. Eu nu cred ca am ajuns in stadiul sa am paranoia sa-mi fur pistolul, ceasul si verigheta singur si sa fiu atat de masochist sa pierd dreptul de arma”, a declarat Niculae Badalau.

Politicianul PSD a adaugat ca din discutiile pe care le are cu primarii din judet a reiesit faptul ca si acestia sunt nemultumiti cu privire la siguranta cetateanului.

„In discutiile avute cu primarii, am inteles ca acestia sunt extrem de nemultumiti fata de siguranta cetateanului (…) am incheiat cu militia si nu cred ca am dat de alti militieni, cred ca ei trebuie sa-si faca serviciile pentru ceea ce sunt platiti, pentru siguranta cetateanului, sa coopereze cu partea administrativa sa vada ce nevoi sunt, nu am vazut niciun plan de cooperare cu niciun primar nici macar cu primarul municipiului, ei asta trebuie sa faca. Ei au impresia ca sunt undeva niste paznici si ca ne pazesc pe noi sa nu incalcam legea, si fac venituri din radare ascunse. Ei trebuie sa vina langa cetatean si sa vada nevoile comunitatii, sa vada care sunt problemele comunitatii, nu sa ne priveasca pe noi de sus si sa spuna: ‘noi cercetam'”, a aratat Niculae Badalau, citat de Mediafax.

In final, liderul PSD Giurgiu a spus ca situatia a fost traumatizanta pentru familie pentru ca toti erau in casa la momentul in care hotii au intrat in locuinta si chiar si acum la mai mult de doua luni de la incident fiica lui „are o teama de a ramane singura acasa, desi nu e chiar asa de mica”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago