news

Avocata Marta Dalida Achim, suspectata ca a angajat un asasin pentru a ucide trei persoane, arestata preventiv pentru 30 de zile

Curtea de Apel Bucuresti a decis vineri arestarea preventiva pentru 30 de zile a Martai Dalida Achim, avocata acuzata ca ar fi angajat un asasin pentru a ucide trei persoane pe care le considera responsabile de moartea fiului ei.

Decizia vine in urma unei propuneri formulate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de Urmarire Penala.

„Admite propunerea de arestare preventiva formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de Urmarire Penala, in dosarul de urmarire penala nr. 3887/159/P/2024. Dispune arestarea preventiva a inculpatei Achim Marta Dalida pe o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 01.11.2024 si pana la data de 30.11.2024, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventiva. Cu drept de contestatie, in termen de 48 de ore de la pronuntare,” se arata in hotararea instantei.

Achim, suspendata din Baroul Ilfov, a fost retinuta joi, fiind acuzata de tentativa de a determina savarsirea infractiunii de omor calificat.

Potrivit anchetatorilor, aceasta ar fi solicitat unei persoane pe care o cunostea de mai multi ani sa gaseasca si sa organizeze demersurile necesare pentru a ucide trei persoane pe care le considera vinovate de moartea fiului ei in 2023, in Marea Britanie.

Ancheta releva ca fiul avocatei, care se ocupa de investitii in criptomonede, ar fi murit in conditii suspecte, iar Achim crede ca acesta a fost omorat sau fortat sa se sinucida pentru a i se fura criptomonedele.

Din acest motiv, ea ar fi pus la dispozitia presupusului asasin informatii si fotografii ale celor trei persoane pe care le considera responsabile de tragedie.

Parchetul General a declarat joi seara ca femeia ar fi fost dispusa sa ofere suma de 30.000 de euro, cate 10.000 de euro pentru fiecare victima, pentru a asigura realizarea planului, iar cheltuielile suplimentare de transport si cazare ar fi fost de asemenea incluse.

Achim ar fi planuit sa obtina acesti bani in scurt timp prin vanzarea unui apartament, in vederea finalizarii tranzactiei financiare necesare pentru angajarea asasinului.

Procurorii, in colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii si alte institutii, continua investigatia pentru a clarifica toate circumstantele implicate in acest caz.

Urmareste-ne si pe:
Anca Ionescu

Share
Published by
Anca Ionescu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago