Mai multe persoane au fost ranite joi dimineata intr-un atac armat la un liceu din statul american Iowa, in prima zi de scoala dupa vacanta de iarna, au declarat oficialii, potrivit Reuters.
UPDATE: Politia a spus ca un elev de clasa a sasea a fost ucis si alte cinci persoane au fost ranite de un suspect in varsta de 17 ani.
Atacul de la liceul Perry a avut loc imediat dupa ora 7:30 a.m. si a facut „mai multe victime”, a declarat seriful din districtul Dallas, Adam Infante, la o conferinta de presa.
Potrivit NBC News, doi studenti si un membru al personalului administrativ au fost raniti,
Doua victime au fost duse cu ambulanta la Iowa Methodist Medical Center din capitala statului Des Moines. Alti pacienti au fost transportati la un al doilea spital din Des Moines, a confirmat un purtator de cuvant al MercyOne Des Moines Medical Center, refuzand sa comenteze asupra numarului de pacienti sau a starii acestora, informeaza AP.
Atat CNN, cat si NBC News au anuntat ca autorul a decedat. Potrivit NBC, suspectul s-ar fi sinucis.
Anterior, ABC News a anuntat ca cel putin o persoana a fost ucisa. In timpul briefing-ului, Infante nu a confirmat sau infirmat acesta informatie.
Seriful a spus ca suspectul a fost identificat, dar nu a oferit alte informatii.
La fata locului au raspuns agenti de la FBI si ATF, iar procurorul general al SUA a fost informat, a declarat purtatorul de cuvant al Departamentului de Justitie.
Atacul a avut loc in ceea ce urma sa fie prima zi a semestrului de primavara, conform calendarului scolar. Perry, un oras cu aproximativ 7.900 de locuitori, se afla la aproximativ 64 km nord-vest de Des Moines, capitala statului.
Putini studenti si profesori se aflau in cladire in acel moment, deoarece cursurile nu incepusera inca, a spus Infante, ceea ce ar fi redus numarul victimelor.
Candidatul republican la presedintie Vivek Ramaswamy, un antreprenor care a fondat o companie de biotehnologie, urma sa participe la un miting electoral la Perry, dar a schimbat evenimentul intr-o rugaciune, dupa ce au aparut informatii privind atacul, a declarat un purtator de cuvant al echipei de campanie.
Iowa va organiza in 11 zile primul concurs la nivel de stat pentru nominalizarea republicana la alegerile prezidentiale din 2024.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…