politica

Aproximativ 6 milioane de romani au votat pana la ora 15.00. Prezenta de peste 100% intr-o comuna rosie din Mehedinti, sudul tarii este fruntas la votare

Pragul de 6 milioane romani care au votat a fost atins in jurul orei 15.00, conform datelor oficiale ale AEP.

In comunele din sudul tarii se inregistreaza cea mai mare prezenta la vot. Astfel, in Poroina Mare, condusa de un primar PSD cu probleme penale, s-a inregistrat o prezenta de peste 100%.

Primarul Valentin Anuta a castigat alegerile candidand contra tatalui sau, Dan Anuta. Anuta, seniorul , a colaborat cu securitatea cu nume de cod ,,Dorel” , lucru stabilit clar de CNSAS, relata Jurnalul Olteniei. Si Valentin Anuta juniorul ar fi avut ceva probleme. Cu multi ani in urma, de Zilele Severinului, el ar fi fost prins ca ar fi plasat o bancnota de 100 de lei falsa. In urma anchetei respective, oamenii legii, l-au declarat nevinovat.

Peste 18 milioane de alegatori sunt asteptati duminica la urne, in cele aproape 19.000 de sectii, care s-au deschis la ora 7,00 in tara, pentru a pune stampila pe unul dintre cei 14 candidati intrati in cursa prezidentiala.

Potrivit Autoritatii Electorale Permanente, in tara sunt organizate 18.968 de sectii de votare.

In Bucuresti sunt aproape 1.300 de sectii: in Sectorul 1 – 166; Sectorul 2 – 202; Sectorul 3 – 294; Sectorul 4 – 189; Sectorul 5 – 198; Sectorul 6 – 240.

Alegatorii pot sa voteze pana la ora 21,00, cand se vor inchide urnele. Cei care la ora 21,00 se afla la sediul sectiei de votare, precum si cei care se afla la rand in afara sediului sectiei de votare pentru a intra in localul de vot pot sa isi exercite dreptul constitutional pana cel mult la ora 23,59.

In cazul in care alegatorul se afla in unitatea administrativ-teritoriala unde isi are domiciliul sau resedinta, el poate vota numai la sectia de votare la care este arondata strada sau localitatea unde isi are domiciliul ori resedinta, conform legii; in cazul in care se afla in alta unitate administrativ-teritoriala decat cea unde isi are domiciliul sau resedinta, poate vota la orice sectie de votare din cadrul acesteia.

Alegatorii voteaza cu un act de identitate valabil in ziua votarii, emis de statul roman: cartea de identitate; cartea electronica de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; pasaportul diplomatic; pasaportul diplomatic electronic; pasaportul de serviciu; pasaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar (in cazul elevilor din scolile militare).

Alegatorul care, din motive obiective, cauzate de boala sau invaliditate, atestate prin inscrisuri, nu se poate deplasa la sediul sectiei de votare organizate in tara, poate vota prin intermediul urnei speciale.

Sunt interzise comercializarea si/sau consumul de alcool in jurul sediului sectiei de votare din tara, pe durata votarii, pana la o distanta de 500 metri. Prin organizarea evenimentelor de orice gen nu se poate obstructiona accesul persoanelor la sectiile de votare in preziua votarii si in zilele votarii.

Tentativa unei persoane de a vota de mai multe ori sau fara a avea acest drept se pedepseste conform legii penale.

Potrivit Biroului Electoral Central, fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisa.

Romanii din diaspora voteaza inca de vineri pentru viitorul presedinte al Romaniei.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago