Aproape 200.000 de rusi la granitele Ucrainei: „Este cea mai semnificativa mobilizare militara in Europa dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial”
![](https://dev.aktual24.ro/wp-content/uploads/2022/01/tancuri-scaled-e1672671413124-610x425.jpg)
Fortele concentrate de Rusia in apropierea frontierelor cu Ucraina se ridica probabil la 190.000 de soldati, a estimat vineri ambasadorul SUA la Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) intr-o declaratie la o reuniune a acestui forum paneuropean cu sediul la Viena privind criza din Ucraina, relateaza Reuters, citata de Agerpres.
„Estimam ca Rusia a comasat probabil intre 160.000 si 190.000 de soldati in interiorul si in apropierea Ucrainei, comparativ cu aproximativ 100.000 la 30 ianuarie”, a declarat Michael Carpenter la aceasta reuniune, la care Rusia nu a participat.
„Este cea mai semnificativa mobilizare militara in Europa dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial”, a apreciat ambasadorul american.
Anterior, secretarul american al apararii, Lloyd Austin, declarase la Varsovia ca SUA observa inca si mai multe trupe ruse deplasandu-se in regiunile de granita cu Ucraina, potrivit AFP.
„Cu toate ca Rusia a anuntat ca isi retrage fortele in garnizoane, nu am vazut acest lucru inca. De fapt, vedem ca mai multe forte se deplaseaza in aceasta regiune de granita”, a spus Austin dupa o intalnire cu omologul sau polonez Mariusz Blaszczak