Categories: newspolitica

Apel categoric al presedintelui Iohannis: „Acestea sunt garantiile noastre de prosperitate si securitate”

Presedintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj cu prilejul marcarii a 100 de ani de la batalia de la Oituz si luptele de la Cosna si Ciresoaia.

„La 100 de ani de la batalia de la Oituz, in numele Statului Roman, a carui existenta a fost salvata de Armata Romana in luptele de la Cosna si Ciresoaia dau cea mai inalta cinstire eroilor ce-si dorm somnul de veci pe aceste meleaguri”, a transmis Iohannis prin mesajul care a fost prezentat de consilierul de stat Constantin Ionescu, la manifestarile comemorative organizate la Tirgu Ocna, scrie Agerpres.

Potrivit sefului statului, manifestarile organizate dovedesc ca „Romania nu a uitat sacrificiul ostasilor sai cazuti in Razboiul de intregire”.

„Adaugata celor de la Marasti si Marasesti, comemorarea luptelor de la Cosna si Ciresoaia intregeste cinstirea pe care o datoram celor care, prin jertfa lor, au facut posibila Marea Unire. Inspirata de chemarile Regelui Ferdinand si daruirea Reginei Maria, modernizata cu sprijinul Misiunii militare franceze si condusa de generali si ofiteri ale caror nume stau inscrise in Panteonul natiunii, Armata Romana s-a impotrivit cu succes unor forte coplesitoare, demonstrand forta idealului national. Din transeele de la Marasti, Marasesti si Oituz s-a ridicat o tara, proband prin glorioase fapte de arme capacitatea poporului roman de a-si realiza marile sale aspiratii”, a subliniat Iohannis.

El a adaugat ca „eroii de la Oituz si Marea Unire nu pot fi onorati mai bine decat prin desavarsirea proiectului ce a animat toate generatiile incepand cu 1848: construirea unei Romanii unite, o tara a institutiilor moderne, a drepturilor si a legii egale pentru toti”.

„Pe frontispiciul Mausoleului de la Tirgu Ocna sta scris: ‘Spuneti generatiilor viitoare ca noi ne-am facut datoria’. Este o chemare la responsabilitatea fiecarei generatii pentru continuarea operei inaintasilor. (…) In aceste zile de pioasa aducere aminte, in locurile unde s-a scris istoria marilor optiuni moderne ale Romaniei, va chem, dragi concetateni, sa edificam o patrie puternica prin educatie si coeziune, o natiune angajata profund in proiectul european si euro-atlantic. Acestea sunt garantiile noastre de prosperitate si securitate, acesta este monumentul viu prin care cei care ne vor urma vor vedea ca si noi, la randul nostru, ne-am facut datoria”, a afirmat seful statului.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago