Qatar a anuntat SUA ca este deschis sa reconsidere prezenta Hamas in Qatar odata ce criza ostaticilor va fi rezolvata, a declarat vineri un inalt oficial american, relateaza Reuters.
La intelegerea anuntata pentru prima data de Washington Post s-a ajuns in cadrul unei intalniri la Doha luna aceasta intre secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, si emirul Qatarului, seicul Tamim bin Hamad Al-Thani, a spus oficialul.
Qatar, in coordonare cu SUA, conduce discutii de mediere cu Hamas si oficiali israelieni cu privire la eliberarea a peste 200 de ostatici capturati in atacul gruparii palestiniene din 7 octombrie.
Statul a mediat eliberarea a patru ostatici prin dialogul sau atat cu Israelul, cat si cu Hamas.
Miercuri, premierul Qatarului a declarat ca negocierile pe care statul le duce pentru a asigura eliberarea ostaticilor detinuti de Hamas progreseaza si ca spera ca va avea loc in curand un progres.
Hamas si-a deschis biroul politic la Doha in 2012, iar cativa oficiali Hamas, inclusiv liderul grupului, Ismail Haniyeh, si fostul sef, Khaled Meshaal, stau regulat la Doha.
La o conferinta de presa comuna din 14 octombrie cu prim-ministrul din Qatar, seicul Mohammed Bin Abdulrahman Al-Thani, intrebat daca SUA doresc ca Doha sa inchida biroul politic al Hamas, Blinken a spus ca „lucrurile nu mai pot fi ca pana acum”.
In acelasi timp, seicul Mohammed Bin Abdulrahman Al-Thani a spus ca scopul biroului politic este „sa fie o modalitate de a comunica si de a oferi pace si calm regiunii, nu pentru a instiga la un razboi”. El a spus ca este important sa mentinem canalele de comunicare deschise.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…